Sindicatele Opel anunţă că vor lua „măsuri spectaculoase” dacă grupul american General Motors (GM) nu va stabili, până la sfârşitul săptămânii, cumpărătorul companiei, transmite Mediafax.
„Nu mai avem răbdare. Am fost calmi până acum, am ascultat cu atenţie, făcând doar comentarii, însă am terminat cu această politică. Dacă GM nu va întreprinde nimic până la finele săptămânii, vom lua, cu siguranţă, măsuri spectaculoase”, a declarat Klaus Franz, unul dintre liderii sindicatelor Opel, la postul de radio Deutschlandfunk.
GM nu a ales, până în prezent, un investitor pentru Opel, deşi o decizie în acest sens era aşteptată la sfârşitul săptămânii trecute. În schimb, grupul american a cerut statului german informaţii despre propunerea de achiziţie prezentată de fondul de investiţii belgian RHJ Internaţional. Guvernul din Germania preferă, însă, oferta propusă de producătorul canadian de piese auto Magna International.
Guvernul german va încerca în această săptămână să reia discuţiile cu GM în privinţa soartei Opel, a declarat Ulrich Wilhelm, purtătorul de cuvânt al executivului.
În Germania, constructorul auto are peste 25.000 de angajaţi, în patru uzine. În Marea Britanie, compania deţine două fabrici, unde se produc automobile sub brandul Vauxhall. Opel mai are facilităţi de producţie în Polonia, Belgia şi Spania.
UPDATE: Merkel cere urgentarea deciziei, Obama spune că nu se implică
Administraţia Obama nu se va implica în decizia grupului american General Motors (GM) privind alegerea unui cumpărător pentru Opel, a declarat, luni, un oficial american.
Întrebat dacă Trezoreria SUA se va implica în luarea unei decizii în cazul Opel sau va lăsa problema la latitudinea conducerii GM, oficialul a afirmat că administraţia prezidenţială este disponibilă pentru consultări cu executivul german, însă nu se va implica în hotărârea grupului auto american.
Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel a cerut, duminică, ca GM să ia „urgent” o decizie în privinţa vânzării Opel, pentru a asigura viitorul constructorului auto german, iar mai mulţi politicieni au cerut Statelor Unite să intervină pentru susţinerea tranzacţiei, ministrul de Externe, Frank-Walter Steinmeier, contactând, în acest scop, administraţia americană.
SURSA: Mediafax