Traficul aerian ar putea fi închis pe întreg teritoriul României, în cursul zilei de sâmbătă, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Marin Anton.

Decizia va fi luată în comitetul pentru situaţii de urgenţă, convocat la Guvern, la ora 12.00, de premierul Emil Boc.

Circa 270 curse aeriene au fost anulate până în prezent, iar operatorii de transport şi aeroporturile înregistrează pierderi importante, cele mai mari fiind la Tarom, de 1,1 milioane euro pe zi, potrivit secretarului de stat. El a menţionat că ROMATSA înregistrează pierderi de 350.000 de euro pe zi, aeroporturile din Bucureşti de circa 200.000 de euro pe zi, iar celelalte aerogări de aproximativ 150.000 de euro pe zi.

În prezent sunt închise aeroporturile din Timişoara, Arad, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Suceava, Iaşi, Bacău, Oradea, Baia Mare şi Satu Mare, din cauza norului de cenuşă care traversează România.

Pe toate aceste aeroporturi sunt permise doar zborurile umanitare. Spaţiul aerian al României este de asemenea parţial închis.

UPDATE:

Guvernul a decis ca întregul spaţiu aerian pe teritoriul României să fie închis începând de sâmbătă, ora 18.00, până cel puţin duminică, la ora 12.00.Conform datelor prezentate, sâmbătă, de către comitetul pentru situaţii de urgenţă constituit la Guvern, norul de cenuşă vulcanică va acoperi întregul teritoriu la ora 21.00, la o altitudine de 6.000–10.000 metri, dar până duminică, la ora 21.00, nu există riscul unor depuneri la sol sau concentraţii de cenuşă vulcanică în aer.

Duminică, la ora 21.00, prognoza va fi reactualizată. Autorităţile continuă să nu recomande populaţiei măsuri speciale de protecţie, considerând că încă nu există un risc asupra sănătăţii.O nouă şedinţă a comitetului pentru situaţii de urgenţă va fi organizată duminică, la ora 11.00, când se va stabili dacă spaţiul aerian rămâne în totalitate închis.

„Duminică, la ora 9.00, vom reactualiza prognoza. Dacă Polonia, Germania, Cehia ar fi poluate, noi preluăm mişcarea şi spunem dacă traversează şi România. Până duminică, la ora 21.00, oricum nu ar trece peste România, din informaţiile de la această oră. Ţările din vest nu au semnalat concentraţii de cenuşă până la 2.000 metri”, a declarat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.

Autorităţile au asigurat că CFR va suplimenta cursele pe calaea ferată, acolo unde posibil, inclusiv către Budapesta şi Viena.

SURSA: Mediafax