Spre deosebire de alte industrii de consum care au anunţat cu optimism că momentul cel mai dificil al crizei, atins în lunile mai - iunie, a fost depăşit, vânzările de bere au avut abia în iulie şi august cele mai mari scăderi, tocmai într-o perioadă în care berarii îşi pun cele mai mari speranţe. Vânzările de bere au înregistrat scăderi de peste 20%, în lunile iulie şi august, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, piaţa berii înregistrând o scăde
Spre deosebire de alte industrii de consum care au anunţat cu optimism că momentul cel mai dificil al crizei, atins în lunile mai – iunie, a fost depăşit, vânzările de bere au avut abia în iulie şi august cele mai mari scăderi, tocmai într-o perioadă în care berarii îşi pun cele mai mari speranţe.
Vânzările de bere au înregistrat scăderi de peste 20%, în lunile iulie şi august, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, piaţa berii înregistrând o scădere de 15% pe primele 8 luni ale anului.
Vânzările au totalizat după primele 8 luni ale acestui an 12,4 milioane hectolitri, în scădere cu 15% faţă de anul trecut, când au însumat 14,6 milioane hectolitri după primele 8 luni, se arată într-un comunicat al producătorului berii Tuborg, United Romanian Breweries Bereprod (URBB).
„Pe lunile de vară, scăderile au fost mai mari decât în perioada anterioară. Luna iulie a fost mai ploioasă decât anul trecut. Nici creşterea pieţei din ultimii ani nu a fost ceva obişnuit, iar acum vedem şi efectul negativ, la fel de rapid cum a venit şi creşterea”, a declarat preşedintele URBB, Shachar Shaine.
Şi preşedintele companiei Ursus Breweires, Stephan Maria Weber, consideră că scăderea actuală a pieţei a fost determintată şi de creşterile spectaculoase din ultimii ani. „Putem spune că în 2008 s-a atins un vârf de creştere în consumul pe piaţa berii, după câţiva ani de creştere spectaculoasă pe această piaţă. Era normal ca odată cu maturizarea pieţei şi creşterea să se pondereze, doar că încetinirea bruscă a creşterii economice a dus şi la o oprire bruscă a creşterii şi apoi chiar la o scădere a pieţei berii”, a spus Weber.
Potrivit datelor transmise capital.ro de către Patronatul Societăţilor Independente Producătoare de Bere din România (PSIPBR), vânzările de bere au scăzut cu peste 15% în perioada ianuarie – iulie, de la 12,8 milioane de hectolitri la 10,8 milioane de hectolitri.
Deşi în lunile mai şi iunie rezultatele arătau că scăderea pieţei se micşorează, luna iulie a consemnat cea mai mare scădere din an, de 24%, de la 2,7 milioane de hectolitri la 2 milioane de hectolitri.
Scădere şi în 2010
Asociaţia „Berarii României” a anunţat pentru primul semestru al acestui an o scădere de 10% a volumelor vânzărilor, de la 9,9 milioane de hectolitri, la 9 milioane de hectolitri, estimând un regres similar pentru întregul an.
„O estimare bună pentru evoluţia industriei berii în anul 2009 depinde şi de sezonul de vară, care deja dă semne că este mai slab decât în anii precedenţi. Dacă pentru primele primele 6 luni am înregistrat o scădere de 10%, cred că există premisele sa ne menţinem în acest trend până la finele anului”, a declarat, pentru capital.ro, Constantin Bratu, directorul general al „Berarii României”, asociaţie care reuneşte principalii producători de bere din România.
În schimb, directorul generalal Patronatului Societăţilor Independente, Vifor Verşescu, consideră că piaţa ar putea să scadă până la 20% în acest an , având în vedere că scăderile s-au accentuat în timpul verii. „Luna iulie a fost cea mai slabă comparativ cu anul trecut, atât pentru micii producători, cât şi pentru multinaţionale şi estimez pentru acest an o scădere de 20% a pieţei faţă de anul trecut”, a declarat Verşescu.
Astfel, piaţa berii, estimată anul trecut la 1,6 miliarde de euro, valoare care include accizele plătite la stat, ar putea scădea în acest an la aproximativ 1,3 – 1,45 miliarde de euro, în funcţie de estimările de scădere a volumelor de bere vândute.
Potrivit lui Shaine, scăderea pieţei pentru întregul an ar putea să se menţină la nivelul înregistrat în primele 8 luni, respectiv -15%, însă oficialul URBB estimează că piaţa va reveni pe creştere cel mai probabil în 2011, urmând ca în primul semestru al anului viitor vânzările să înregistreze în continuare scăderi.
Multinaţionalele au trecut la disponibilizări
URBB a înregistrat în primele 8 luni un volum al vânzărilor de 1,2 milioane hectolitri, similar cu cel consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar nu toţi producătorii de bere se pot lăuda cu vânzări în stagnare faţă de anul trecut, determinându-i pe unii din ei să teracă la măsuri de restructurare.
Astfel, producătorul Ursus Breweries a înregistrat în intervalul aprilie – iunie 2009 o scădere de 3% a volumelor de bere vândute comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania a închis în luna iunie fabrica de bere de la Azuga, pe care a preluat-o în ianuarie, transferând producţia mărcii Bere Azuga la celelalte unităţi ale sale şi disponibilizând circa 170 de angajaţi.
De asemenea, Heineken România a anunţat că va închide în luna octombrie secţiile de malţ ale fabricilor de bere de la Haţeg, Craiova şi Miercurea-Ciuc, măsură care va duce la disponibilizarea a 61 de angajaţi.
Şi InBev România a anunţat săptămâna trecută că va suspenda, în perioada 1 octombrie 2009 – 31 martie 2010, activitatea fabricii de bere din Blaj, din cauza scăderii cererii, şi va trimite în şomaj tehnic 110 angajaţi ai unităţii de producţie.
De altfel, grupul Anheuser-Busch InBev (AB InBev) a anunţat că este interesat de vânzarea operaţiunilor în Europa Centrală şi de Est, inclusiv cele deţinute prin intermediul InBev România. AB InBev este cel mai mare producător de bere din lume şi a anunţat că doreşte să vândă operaţiuni şi active de 7 miliarde de dolari, pentru a rambursa o parte din datoriile de 45 de miliarde de dolari ale grupului.
Micii berari au avut la rândul lor de suferit, astfel că de la începutul anului au mai fost două mici fabrici de bere, la Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman şi la Ghimpaţi, judeţul Ialomiţa, fiind disponibilizaţi peste 200 de angajaţi.