Preşedintele PD-L Emil Boc a declarat, cu puţin timp în urmă, în urma unei noi runde de negocieri cu social-democraţii, că Parteneriatul pentru România va fi între PD-L şi PSD. Democrat-liberalii şi social-democraţii vor fi reprezentaţi în noul Guvern, spre deosebire de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care va avea doar secretari de stat în Cabinet. UDMR „nu va fi reprezentat la nivel de vârf în Guvern, dar va fi reprezentat la nivel de secretari de stat”, a declarat liderul PD-L.
UPDATE: Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat că „Parteneriatul pentre România” presupune o împărţire paritară a posturilor din guvern, dat fiind faptul că algoritmul politic din parlament indică faptul că PD-L şi PSD+PC au un număr de aleşi relativ egal. În opinia sa, UDMR nu a fost exclus din coaliţie pentru că este formaţiunea reprezentativă a minorităţii maghiare, ci deoarece este „o terţă parte”, care ar fi îngreunat calculul algoritmului. Geoană nu respinge totuşi o eventuală susţinere a guvernului de către UDMR, pe principiul că „nu trebuie să faci parte din guvern ca să îţi poţi rezolva problemele”, evocând guvernarea 2000-2004, în care Uniunea nu a făcut parte din guvernul Adrian Năstase.
Mircea Geoană a fost în perioada campaniei electorale unul dintre pretendenţii la postul de premier. Întrebat despre postul pe care îl va ocupa el a precizat că va ocupa „o poziţie în statul român”, lăsând să se înţeleagă că ar prefera un post în conducerea unei camere a legislativului.
UPDATE2: Reprezentantul UDMR Kelemen Hunor a declarat ca propunerea de a avea doar unul, maxim doi secretari de stat este „inacceptabila” şi că UDMR va trece în opoziţie. Referitor la colaborarea iniţiată cu PD-L, el a precizat că speră ca aceasta să se materializeze „după ce PD-l şi PSD se vor certa”.
Rămaşi în afara viitorului guvern, liberalii au anunţat deja că vor intra în opoziţie. Vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a declarat că partidul din care face parte va vota „împotriva validării acestui guvern imoral, poate cel mai imoral din istoria modernă a României, dar şi pe viitor, împotriva oricăror proiecte de lege pe care acest guvern le va propune şi care vor fi contrare cu viziunea noastră asupra crizei economice”.
UPDATE3: Intr-o conferinta de presa sustinuta duminica, presedintele UDMR Maro Bela s-a declarat dezamagit de intelegerea dintre PSD+PD si PD-L, precizand ca nu accepta oferta democratilor. De altfel, el a adaugat ca in urmatorul mandat UDMR va intra in opozitie. Motivatia sa este aceea ca „reprezentantii UDMR nu pot sa fie doar niste executanti dupa ce au demonstrat in ultimii ani capacitatile lor”.
El a criticat ambele formatiuni semnatare ale Parteneriatului pentru Romania, in primul rand PD-L pentru ca nu si-a respectat cuvantul dat si in al doilea rand PSD pentru ca „a reusit sa scoata UDMR de la guvernare”.
Citeşte şi:
Emil Boc: UDMR va avea secretari de stat
Ponderea aleşilor PD-L şi PSD+PC din 2008 este asemănătoare cu cea a FSN în 1990