Astăzi este ziua unui exit major în mediul de business din România. Dinu Patriciu a vândut restul de acţiuni pe care le mai deţinea la Rompetrol Group. Cumpărătorul a fost tot compania kazahă de stat KazMunaiGaz.
UPDATE 1: Patriciu – „Mă voi concetra pe piaţa imobliară, mass-media şi energie”
Omul de afaceri a declarat într-un comunicat de presă că „decizia de vânzare a participaţiei în Rompetrol Group face parte dintr-o strategie de business mai largă. Intenţionez în continuare să îmi concentrez eforturile în trei sectoare principale: piaţa imobiliară europeană, mass-media şi un număr de alte proiecte importante din zona sectorului energetic. Mediul actual economic şi financiar global oferă oportunităţi excepţionale pentru investitori cu lichidităţi majore, iar eu sunt implicat activ în dezvoltarea unui număr de proiecte noi care necesită un nivel maxim de timp şi atenţie din partea mea”.
Compania kazahă a intrat în posesia practic a întregului grup Rompetrol. Totodată, Dinu Patriciu a precizat că nu va pleca imediat din Rompetrol. „Intenţionez să ofer KMG sprijinul meu total pe parcursul perioadei de tranziţie, până cand un nou CEO va fi numit în fruntea companiei”, a spus Patriciu.
UPDATE 2: Precedenta tranzacţie – 1,6 miliarde de dolari
KazMunaiGaz este compania energetică din Kazahstan deţinută de stat. A achiziţionat pachetul majoritar de 75% de la Dinu Patriciu în anul 2007, pentru suma de 1,6 miliarde de dolari. Suma a fost comunicată mult mai târziu. Nici în acest moment, părţile nu au comunicat valoarea tranzacţiei.
UPDATE 3: Preşedintele KazMunaiGaz – „Rămânem cel mai mare investitor străin din România”
Preşedintele KazMunaiGaz, Kayrgeldy Kabyldin a declarat că „achiziţia restului de acţiuni din Rompetrol corespunde cu strategia companiei noastre în ceea ce priveşte dezvoltarea activelor din afara ţării (Kazahstan, n.n.). KazMunaiGaz rămâne cel mai mare investitor străin din România şi va continua proiectele sale de dezvoltare, precum Programul de Reconstrucţie a rafinăriei Petromidia, va utiliza în continuare terminalul marin din cadrul portului Midia şi va extinde reţeaua de staţii de distribuţie din România şi din afara ţării dvs”.
UPDATE 4: Evoluţia pe bursă a titlurilor grupului
Pe piaţa bursieră, titlurile Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) – adică rafinăria Petromidia – au fost oprite de la tranzacţionare în cursul zilei de astăzi. Ultima tranzacţie s-a înregistrat la ora 13:58, la cotaţia de 0,0450 lei/acţiune. Această cotaţie era cu 0,22% mai puţin decât închidere de ieri.
Titlurile Rompetrol Well Services (PTR) – compania de servicii la donsă pentru domeniul industriei extractive – au fost oprite şi ele. Ultima tranzacţie a fost la ora 13:50, la preţul de 0,3590 lei/acţiune. Cotaţia era cu 1,31% mai mult decât închiderea de ieri.
Pentru ambele titluri, tranzacţionarea se va relua luni.
UPDATE 5: Patriciu renunţă la Rompetrol, la „Evenimentele zilei”
Ioana Lupea şi Mircea Marian au discutat în direct la B1 despre ultima ştire din domeniul economic – Dinu Patriciu a renunţat şi la ultimele 25 de procente pe care le deţinea în afacerea Rompetrol. Citeşte mai mult pe evz.ro.