Pentru cei care nu vor să renunțe la muzica heavy metal, haina de rocker și marea iubire - motocicleta -, dar nici la plimbările duminicale în familie există o „comunistă“ gata să le ducă bagajele.
Cea mai populară motocicletă cu ataș din lume, Ural, s-a născut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind folosită de trupele sovietice „mecanizate“. Paradoxal, în ultimii ani, Ural a intrat în dotarea armatei americane, ce a folosit-o în războiul din Golf și Afganistan. În prezent, Ural este singurul producător de motociclete cu ataș din lume.
Pe lângă acesta există în lume constructori de atașe ale căror produse sunt adaptate la diverse mărci consacrate, cum ar fi Honda,Yamaha, BMW etc. Cu toate acestea, Ural are o piață de desfacere în toată lumea, motocicleta fiind ideală pentru plimbările în familie. Segmentul-țintă îl reprezintă motocicliștii în jur de 30 de ani, care odată deveniți tați nu vor să renunțe la plăcerile oferite de o plimbare cu motocicleta.
Pentru a satisface toate gusturile, rușii de la Ural au diversificat gama construind atât modele de stradă, cât și modele de teren. Astfel găsim pe piață modelul Ranger pentru teren, model folosit atât pentru partide de vânătoare, cât și de armată sau în scopuri utilitare. Pentru iubitorii de motociclete clasice există Ural retromotocicleta ce a păstrat linia anilor ‘40, dar cu îmbunătățiri ale anilor 2.000, cum ar fi aprinderea cu microprocesor de la Ducatti.
Transmisia cu cardan asigură și tracțiunea pe ataș, motocicleta fiind astfel foarte ușor de condus atât pe stradă, cât și pe teren accidentat, fiind totodată o motocicletă foarte stabilă. Un plus al Uralului față de alte modele construite în garaj este marșarierul, nefiind astfel nevoit să împingi motocicleta pentru a o scoate din parcare. Deși are o cilindree destul de mare, de aproape 750 cmc, motocicleta nu poate rula cu viteze mari, viteza de croazieră fiind undeva în jur de 80-90 km/h. Pentru amatori de îmbunătățiri, rușii oferă o gamă variată de accesorii pentru înfrumusețare, dar și practice, cum ar fi parbriz sau cutii laterale destinate depozitării de scule, alimente sau suporți de canistre.
Fiind o motocicletă atât de răspândită în lume, Ural a generat o mișcare a împătimiților posesori de astfel de bijuterii. Anual au loc întâlniri între posesori de atașe din întreaga lume, cele mai populare fiind cele din Germania și din Statele Unite ale Americii. O astfel de întâlnire are loc și la noi în țară, ocazie cu care se întâlnesc posesori de atașe atât din România, cât și din statele învecinate.