Prezența celor două planete de destin – Uranus în Berbec și Neptun în Pești – atunci și acum, în 2013, ne determină să cercetăm, cu instrumentele astrologiei financiare și economice, felul în care funcționează în prezent, un context astral asemănător celui de la jumătatea veacului trecut
În ziua de 25 aprilie 1847, planeta Neptun intra în zodia Peștilor. Era vorba de o poziție de excepție, pentru că uriașa și lenta planetă de destin intra, după 164 de ani, în semnul zodiacal pe care îl guvernează. Era de așteptat de către astrologii vremii ca ea să producă evenimente de proporții la nivel macro, adică al societății, în general, și la nivelul statelor și națiunilor, în particular. După numai șapte luni de la descoperirera concretă a planetei (26 septembrie 1846), ce confirma existența ei antecalculată matematic de către astronomi și după cunoașterea ei ezoterică, de către astrologi cu secole în urmă, evenimentele, care aveau să se declanșeze, ca o reacție în lanț ce nu mai putea fi oprită, schimbau fața Europei – ca arbitru mondial – și modificau aproape tot ceea ce moștenise continentul ca fundament social sau economic. După trei ani de zbucium (1847-1849), lumea arăta altfel. Europa era în convalescență la propriu și la figurat. Oamenii de largă respirație filosofică înțelegeau că se crăpau zorii altei ere. Politicienii, suveranii, guvernanții se cramponau de trecut sau de prezentul sfărâmat, iar lumea financiară, reprezentată, în acel moment, mai ales de bancheri și comercianți, nu înțelegea aproape nimic altceva decât că era criză, și încă una uriașă.
Evenimentul în jurul căruia se construiește o mare parte din motivația populară care a stat la baza revoluțiilor din anul 1848 a fost criza cartofului. Devenit aliment de bază atât pentru țărani, cât și pentru orășenii săraci, cartoful ajunsese în deceniile 3 și 4 ale secolului al XIX-lea mai important decât grâul. Sub presiunea măsurilor economice luate atât de Marea Britanie, cât și de alte state europene, țăranii erau încurajați să cultive mai mult cartofi decât grâu, care făcea obiectul unor măsuri de protecție și îl transforma, implicit, într-un lux alimentar. În anul 1846, o boală a cartofului provocată de o ciupercă (un fel de mană, adusă de marfa transportată pe vapoare din America Centrală și de Sud, mai ales din Peru, pe ruta Baltimore, New York, Amsterdam sau Liverpool), a compromis cultura de cartofi la nivelul Europei de Vest în proporție de 1/3. Anul 1847 a fost și mai prost. Culturile (și așa restrânse, pentru că nu mai exista cantitatea de semințe necesară), au fost compromise în proporție de 3/4. Practic, la sfârșitul anului 1847, nu mai existau nici cartofi de consum, nici rezerve, nici semințe. Atunci, Principatele Române au vândut spre vestul Europei cantități importante de cartofi. În paranteză fie spus, și în Principate se exercitase, începând cu 1810/1815, o presiune constantă asupra țăranilor de a cultiva cartofi; spre norocul lor, aici, tocmai datorită lipsei de contact cu mărfurile străine, boala cartofului nu s-a instalat.
În plus, vara anului 1847 aduce o secetă care agravează situația (Uranus în Bebec) și care va justifica botezarea acelui an „Black ‘47“. O mai veche teorie spune că o criză alimentară va determina întotdeauna o criză economică, iar o criză economică nu rămâne niciodată fără consecințe politice. Europa fierbea, muncitorii demonstrau, băncile intrau în criză. Criza cartofului a determinat o foamete cu consecințe imediate și drastice. Între 1846 și 1847, în Irlanda, țara cea mai afectată de criza cartofului, au murit peste un milion de oameni. Unele statistici ale vremii indică chiar o cifră mai mare. Din disperare, irlandezii au emigrat în proporție de masă. S-au despărțit de țara lor, într-un singur an, peste două milioane de suflete, care au emigrat în Statele Unite, Canada, America Centrală și Australia. În 1848, numai la New York s-au înregistrat peste 900.000 de nașteri din părinți irlandezi. Irlanda nu avea să se echilibreze demografic decât peste 70 de ani. Pentru ca lucrurile să capete o dimensiune halucinantă, în Marea Britanie s-a declanșat holera (Kiron în Scorpion – infecție, apă, moarte, sănătate) și a început isteria colectivă pe tema „apei infestate“, Londra umplându-se de afișe care-i avertizau pe oameni să nu bea apă. Dar ce să bea?
Este doar una dintre ipostazele sociale și economice care au alimentat uriașa nemulțumire colectivă care s-a cristalizat prin amplele mișcările revendicative ale anului 1848.
Neptun, care lucrează pe grupuri mari de oameni, răscolește sufletul colectiv și stârnește furtuna, avea să permită transformarea unei nemulțumiri populare și a unor motive (sărăcia, foametea, molima, absența serviciilor sociale și a protecției economice) într-un val de conștiință trezită la realitate. O realitate care avea să ia forma coerentă a unor programe revendicative ce nu se mai mulțumeau cu puțin, ci vroiau totul: răsturnarea din rădăcini a unei ordini sociale și înlocuirea ei cu una nouă (adică metamorfoza astrală de la funcția lui Neptun în Pești la funcția revoluționară, novatoare și brutală, a lui Uranus în Berbec). Poate aveți impresia că analiza este forțată și extrage din realitățile acelei perioade concluzii favorabile astrologiei. Ei bine, iată concordanțe astrale cu realitatea ce nu mai pot fi considerate întâmplătoare!
1946-1947, ani de foamete pentru centrul Europei (de data aceasta și pentru România și URSS) pe fondul unui Saturn în Rac, care a operat într-o direcție asemănătoare, dar cu consecințe mai profunde decât cele operate de Jupiter în Rac între 1 iulie 1847 și iulie 1848, atenție, însă, tot pe fondul secetei (Uranus era din nou în Berbec). Marile transformări răsturnau o orânduire, ca o consecință postbelică (același Uranus radical și răscolitor). Se instala o criză economică asemănătoare: uriașa inflație – dacă ar fi să ne gândim doar la România -, devalorizările, naționalizarea, pierderea averilor, falimentele. Se repeta un fenomen similar de emigrare spre America, Australia, Canada. Între 1946 și 1949, se înregistrează primul val de holeră la nivel mondial, dar și de poliomielită, provocate de Kiron în Scorpion, care s-a aflat în același semn zodiacal și între 1847 și 1849, când a patronat holera din Marea Britanie până în Rusia.
Cartoful nu lipsește din acest tablou: în 1947, în Ungaria, Cehoslovacia și Polonia apare gândacul de Colorado (venit tot din America!); în România, infestarea apare după 1952, dar fără să facă ravagiile din țările central-europene, unde cultura de cartofi este compromisă pentru mai mulți ani. A se observa că, în ambele situații, teritoriul României a fost protejat.
Și acum, o informație (nu o speculație!) astrologică: în 2013 se regăsesc, în aceleași semne zodiacale, ca și în perioada 1847-1849, atât Neptun (în Pești), Uranus (în Berbec) cât și Jupiter (în Rac) (din această vară) alături de perechea Saturn/Kiron pe axa Pești/Scorpion. Aceste planete reeditează sau duc la ultimele consecințe, în 2013/2014, ceea ce au declanșat la jumătatea secolului al XIX-lea, pe fondul unui context astral aproape identic: o criză a resurselor alimentare, amplificată de scandalul poluării solului, al contaminării apei și al alimentelor modificate genetic, al produselor toxice sau din carne infestată.
Și, la urmă, dar deloc fără relevanță, apare ca un simbol pentru triada sărăcie/criză/foame, cartoful. De când se confruntă cu probleme economice, fiecare cetățean grec, forțat de împrejurări, și-a analizat disponibilitățile financiare și, în funcție de ele, și-a ajustat modul de viață. Fiecare a renunțat la ceea a crezut de cuviință. Astfel, în ultimul an, grecii au renunțat la carne într-o proporție de 63,7%, la pește (60,5%), la dulciuri (51,2%), la alcool (48,8%), în schimb, în mod surprinzător, cartoful, care nu era deloc un element culinar principal în bucătăria grecească, a devenit baza hranei lor zilnice într-o proporție de 70,8% , urmat de pâine (în creștere, 50,2%) și de verdețuri (46,9).
Urania urează cititorilor revistei Capital «Succes și Progres»
