Şansele ca dumneavoastră să citiţi acest material de pe un calculator echipat cu un procesor Intel sunt de 77,3%, conform cabinetului de cercetare IDC. AMD nu deţine decât 22,3% din piaţa procesoarelor.

Intel a luat ieri o amendă-record de la „jandarmul european”: 1,06 miliarde de euro. Comisia Europeană a condamnat producătorul de procesoare pentru abuz de poziţie dominantă. Compania ar fi putut lua o amendă chiar mai mare, de 3,76 miliarde de dolari, echivalentul a 10% din cifra sa de afaceri pe 2008.

Cei de la Intel sunt acuzaţi că au acordat sume unor companii precum Dell, Lenovo, HP sau Acer, punându-le o singură condiţie: să nu fososească procesoare AMD pe calculatoarele produse de ele. Mai mult, în Germania, Intel i-a plătit pe cei de la MediaMarkt pentru ca aceştia să nu vândă niciun calculator echipat cu procesor făcut de AMD.

Care sunt consecinţele acestei amenzi record?

Specialiştii consideră că măsura aplicată companiei americane va atrage atenţia şi altor jucători care ar putea practica activităţi ce contravin concurenţei loiale. Companii precum IBM sau Cisco Systems sunt deja în vizorul Comisiei Europene pentru practici anti-concurenţiale. Dominaţia Google asupra pieţei publicitare este, de asemenea, analizată.

Mai mult, experţii în vânzările IT consideră că există posibilitatea ca producătorii de calculatoare să se reorienteze către procesoarele AMD, însă acest lucru nu se va produce imediat.

Dacă Intel a avut iniţial probleme în Japonia cu practicile anti-concurenţiale, nu este exclus ca după amenda primită de la europeni să înceapă să fie „urmărit” şi în America, spun analiştii.

Odată cu amenda de 1,06 miliarde de euro, Intel devansează compania Microsoft, care primise cea mai mare amendă de până acum. Microsoft a fost sancţionată în 2004 cu o amendă de 497 milioane de euro, apoi, în 2008, cu una de 899 de milioane de euro, pentru că nu respectase prima sancţiune.

SURSA: „Le Temps”