Geneticienii din întreaga lume exploatează toate aceste date pentru a găsi răspunsuri. De unde a venit SARS-CoV-2? Când a început să infecteze oamenii? Care sunt mutațiile? Genetica SARS-CoV-2, la fel ca virusul în sine, a devenit a devenit globală.
Termenul „mutație” tinde să evoce imagini ale unor noi viruși periculoși cu abilități îmbunătățite, care se extind pe toată planeta. Și în timp ce mutațiile apar în mod constant, mutațiile timpurii din SARS-CoV-2 și-au făcut deja drum în jurul lumii, deoarece virusul s-a răspândit aproape neobservat.
O mică parte din totalul de 30.000 de caractere din codul genetic al virusului
Mutațiile sunt parte naturală a oricărui organism, inclusiv a virușilor. O mutație înseamnă doar o diferență; o schimbare de literă în genom. În timp ce familia de virusuri SARS-CoV-2 a fost genetic esențial constantă când a sărit în prima sa gazdă umană, la sfârșitul anului 2019, peste 13.000 dintre aceste modificări se găsesc acum în cele 100.000 de SARS-CoV-2 secvențiate până în prezent. Cu toate acestea, orice doi viruși de la orice diverși doi pacienți din lume diferă în medie cu doar zece litere.
Aceasta este o mică parte din totalul de 30.000 de caractere din codul genetic al virusului și înseamnă că mutațiile SARS-CoV-2 aflate în circulație pot fi considerate parte dintr-o singură descendență clonală.
Va dura ceva timp până când virusul va dobândi o diversitate genetică substanțială. Mutațiile SARS-CoV-2 sunt destul de lente pentru un virus, orice descendență dobândind câteva modificări în fiecare lună; de două până la șase ori mai puțin decât numărul de mutații dobândite de virusurile gripale în aceeași perioadă, scrie National Interest.
Cu toate acestea, explică autorul articolului, mutațiile sunt piatra de temelie pe care poate acționa selecția naturală. Cel mai adesea, mutațiile vor face ca un virus să fie nefuncțional sau să nu aibă niciun efect. Cu toate acestea, există potențialul mutațiilor de a afecta transmisibilitatea SARS-CoV-2 în noile sale gazde umane.
Ca urmare, s-au depus eforturi intense pentru a determina care, dacă există, dintre mutațiile identificabile de când primul genom SARS-CoV-2 a fost secvențiat în Wuhan poate modifica semnificativ funcția virală.
Și chiar dacă s-ar putea să apară modificări, toate datele disponibile în acest stadiu sugerează că ne confruntăm cu același virus de la începutul pandemiei, susține autorul acestei analize. Chris Whitty, medicul șef al Angliei, a avut dreptate când a avansast ideea că virusul a avut mutații ceva mai blânde decât cel care a determinat Marea Britanie să impună lockdown în martie.
Posibilele scăderi ale severității simptomelor, observate în timpul verii, pot fi rezultatul infectării persoanelor mai tinere, al măsurilor de izolare (precum distanțarea socială) și al tratamentelor îmbunătățite, mai curând decât modificări ale virusului în sine. Deși SARS-CoV-2 nu s-a schimbat semnificativ până în prezent, vom continua să-i urmărim evoluția, pentru a putea să ținem ritmul, conchide autorul.