Indonezia, care prezidează grupul primelor 20 de economii din lume G20, a lansat, duminică, 13 noiembrie, un fond alocat viitoarelor pandemii.

Preşedintele indonezian Joko Widodo a declarat însă că fondurile alocate până acum pentru monitorizare, cercetare şi îmbunătăţirea accesului la vaccinuri nu sunt suficiente, a relatat agenția Reuters.

Fundaţia lui Bill şi Melinda Gates s-a alăturat fondului destinat viitoarelor pandemii

Așadar, fondul este destinat ţărilor cu venituri mici şi mijlocii, iar șeful statului indonezian a mai spus că se aşteaptă la mai mult sprijin pentru acestea.

Contribuţiile de până acum, inclusiv și cele care au venit din partea Statelor Unite ale Americii, a Uniunii Europene şi a Indoneziei au ajuns la o valoare de circa 1,4 miliarde de dolari. Printre donatorii privaţi şi organizaţiile filantropice care s-au alăturat efortului se numără şi fundaţia lui Bill şi Melinda Gates, a mai menționat sursa citată.

Banca Mondială și OMS au anunțat că pentru pregătirea combaterii viitoarelor pandemii este nevoie de aproximativ 10,5 miliarde de dolari anual

Crearea fondului respectiv a generat o reacţie negativă din partea mai multor ţări în curs de dezvoltare faţă de modul în care au fost nevoite să facă faţă pandemiei de coronavirus, care a început în martie 2020.

În acest context, statele cu economii solide au stocat mare parte din resurse, cum ar fi vaccinul împotriva virusului Covid-19.

Banca Mondială, care va administra fondul şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care asigură consilierea, au apreciat într-un raport postat recent că pentru pregătirea combaterii viitoarelor pandemii este nevoie de aproximativ 10,5 miliarde de dolari anual.

Ministrul indonezian de Finanţe, Mulyani Indrawati, a afirmat că are așteptări ca fondul destinat combaterii viitoarelor pandemii să fie suplimentat cu contribuţii din partea Franţei şi a Arabiei Saudite.

Oficialul indonezian nu a specificat care ar fi sumele respective, în schimb a făcut apel la propuneri din partea ţărilor care doresc să acceseze finanţarea.