Comisia juridică a Senatului a decis că cei care contestă juridic măsura de carantinare sau izolare vor fi monitorizați medical. Vicepreşedinta comisiei a subliniat că decizia primei instanțe în acest sens este executorie.
„Persoana în cauză va fi monitorizată de către medic zilnic sau ori de câte ori situaţia o impune. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea hotărârii se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.
Hotărârea primei instanţe este executorie şi poate fi atacată cu apel, în termen de două zile de la comunicare. Apelul se soluţionează în trei zile de la sesizare”, transmite vicepreşedinta comisiei, senatoarea PNL Iuliana Scântei, legat de revizuirea sau încetarea măsurii de izolare sau carantinare.
Libertăţile individuale în contextul pandemiei
„Dacă instanţa judecătorească de fond dispune încetarea măsurii, persoana în cauză are dreptul de a părăsi imediat spaţiul sau unitatea în care a fost carantinată sau, după caz, izolată. Avem un text privitor la drepturile şi libertăţile individuale.
O măsură de protecţie – limitarea libertăţilor individuale ale persoanei faţă de care s-a luat o măsură potrivit prezentei legi poate fi justificată numai prin raportare la starea sa de sănătate sau la riscul epidemiologic sau biologic pentru sănătatea publică”, a adăugat senatoarea PNL.
O situaţie de restrângere a drepturilor cetăţeneşti
Trebuie menționat că forma finală a textelor va fi cuprinsă într-un raport care va fi supus dezbaterii plenului Senatului.
„Pe durata măsurilor dispuse, potrivit prezentei legi, nu pot fi interzise, ci doar limitate temporar, proporţional cu riscul epidemiologic sau biologic pentru sănătatea publică, următoarele drepturi: comunicarea cu orice autoritate, cu aparţinători, cu reprezentantul legal ori cu avocatul, accesul la corespondenţa personală şi utilizarea telefonului sau a altor dispozitive electronice de comunicare, dreptul la vot, dacă nu se află într-o situaţie de restrângere a drepturilor cetăţeneşti, exercitarea liberă a credinţei religioase”, a subliniat Iuliana Scântei.