În contextul alegerilor pentru conducerea PNL, Florin Cîțu a spus că liberalii aleg echipa cu care va fi condusă România în următorii opt ani. Totodată, premierul susține că urmează bătălii grele în cadrul partidului.
Lupta dintre Orban și Cîțu trece la următorul nivel! Premierul spune că urmează bătălii grele
Drept replică, Ludovic Orban a explicat că membrii PNL îl cunosc, știu cine este și ce poate, punctând că sloganul său este totul pentru partid și totul pentru România.
Amintim că declarația celor doi a fost făcută sâmbătă, 7 august, la conferinţa de alegeri a PNL Mureş.
Mesajul transmis de Florin Cîțu
De asemenea, Florin Cîţu a dorit să transmită două mesaje la conferinţa respectivă. Primul mesaj a fost despre conducerea României, în timp ce al doilea a avut legătură cu unitatea membrilor de partid.
„În primul rând, să nu uităm, aceste alegeri ale noastre sunt pentru a pregăti sau a da României conducerea în viitor. Asta facem. Noi ne alegem echipa cu care vom conduce România în următorii opt ani. De aceea am ţinut să fiu în ţară, pe unde am putut, de fiecare dată pentru că este important ca românii să vadă cine vor fi liderii care vor moderniza România”, a declarat Florin Cîţu.
Mai apoi, acesta a spus că liberalii trebuie să fie uniți deoarece „urmează bătălii grele” și nu este ușor să „rămâi la guvernare opt ani”. Totuși, premierul a punctat că obiectivul respectiv unul „ambițios”.
„Şi al doilea mesaj este un mesaj de unitate. Trebuie să fim uniţi, suntem uniţi, dar trebuie să fim uniţi în continuare pentru că urmează bătălii grele în perioada următoare. Să rămâi la guvernare opt ani nu este uşor, dar este un obiectiv ambiţios pe care vreau să ni-l asumăm cu toţii. Şi nu putem să îl atingem decât dacă suntem împreună”, a conchis premierul.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea