Urmează o invazie totală în Ucraina. Boris Johnson: Vladimir Putin pare că înclină spre acest lucru

Sursa: Dreamstime

Premierul britanic a avertizat marți, 22 februarie, că Vladimir Putin pare să „încline spre o invazie pe scară largă” în Ucraina. Înaltul oficial din Marea Britanie este de părere că acțiunile de recunoaștere a entităților separatiste din estul Ucrainei au „distrus complet dreptul internațional”.

Urmează o invazie totală în Ucraina? Boris Johnson avertizează: Vladimir Putin pare că se înclină spre acest lucru

Premierul britanic a prezidat o reuniune a comitetului de urgenţă COBRA, pe care l-a convocat după ultimele evoluţii în criza ucraineană, conform informațiilor transmise de reuters.com. La finalul întâlnirii, acesta a subliniat că ţara sa se pregăteşte să aplice „un pachet imediat de sancţiuni economice”, după ce Rusia a recunoscut autoproclamatele republici separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

Potrivit informațiilor transmise de premierul britanic, aceste măsuri vor fi îndreptate împotriva Rusiei şi vor avea ca scop să afecteze „cât mai mult posibil” interesele economice ruseşti.

Vladimir Putin a ordonat desfăşurarea de trupe ruse

Amintim că Vladimir Putin a ordonat desfăşurarea de trupe ruse în două regiuni separatiste din estul Ucrainei, după ce le-a recunoscut independenţa luni. În acest context, Regatul Unit va continua să depună eforturi pentru ca Putin să eşueze dacă va încerca să invadeze Kievul, potrivit celor spuse de Boris Johnson, care speră să anunţe marţi dimensiunea primelor sancţiuni pe care ţara sa le va adopta, dar el nu a exclus mai multe sancţiuni în cazul unui „comportament iraţional” din partea ruşilor.

Sursa menționată relatează și că au fost văzute tancuri şi alte echipamente militare trecând prin oraşul Doneţk, controlat de separatişti, după ce Putin a recunoscut oficial regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk şi a ordonat desfăşurarea forţelor ruse pentru ‘menţinerea păcii’.

„Se poate trage concluzia că invadarea Ucrainei a început. Ruşii, preşedintele Vladimir Putin au decis să atace suveranitatea Ucrainei şi integritatea sa teritorială. Vom institui sancţiuni aşa cum am spus că o vom face”, a declarat ministrul britanic al sănătăţii Sajid Javid pentru Sky News.

Marea Britanie a ameninţat să taie accesul companiilor ruse la dolari americani şi la lire sterline, împiedicându-le să obţină finanţare pe pieţele de capital de la Londra şi să deschidă păpuşile Matrioşka ale companiilor deţinute de ruşi pentru a-i descoperi pe adevăraţii beneficiari. Londra nu a precizat încă cine va fi vizat de sancţiuni, dar a promis că oligarhii ruşi nu vor avea unde să se ascundă. Johnson a spus că ar putea fi vizate bănci ruseşti.

Javid a spus că sancţiunile vor fi anunţate în declaraţia făcută de Boris Johnson în parlament cu privire la ceea ce se întâmplă pe teren şi ce fel de măsuri intenţionează Regatul Unit să ia.

„Sunt sigur că vom face acele sancţiuni cât mai ţintite posibil, cu persoane care sunt responsabile pentru această încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, a declarat acesta.