O nouă criză energetică? Țara europeană care a decis reducerea masivă a livrărilor de gaze

Norvegia

SURSA FOTO: Dreamstime

Urmează o nouă criză energetică? Gazul european se confruntă cu o perioadă de criză în condițiile în care Norvegia a luat o decizie crucială. Vasta industrie a gazelor naturale din Norvegia va trece printr-un proces anual de lucrări de mentenanță, într-un moment crucial pentru continentul european.

Norvegia a decis reducerea masivă a livrărilor de gaze

Urmează o nouă criză energetică? Gazul european se confruntă cu o perioadă de criză în condițiile în care Norvegia a luat o decizie crucială. Vasta industrie a gazelor naturale din Norvegia va trece printr-un proces anual de lucrări de mentenanță, într-un moment crucial pentru continentul european.

Timp de aproximativ trei săptămâni. de la sfârșitul lunii august, Europa va pierde fluxuri echivalente cu nevoile zilnice de gaz în Italia sau Franța, scrie Bloomberg.

Deși aceste lucrări sunt o practică de rutină pentru instalațiile de gaz în timpul verii, atunci când cererea este de obicei mai mică, mizele sunt mult mai mari în acest moment care coincide cu o criză a volatilității prețurilor, subliniază publicația.

Piața de gaz din Europa a fost extrem de sensibilă la întreruperi de gaze în această vară, când valurile de căldură din alte regiuni ale lumii au intensificat concurența pentru combustibil.

Urmează și o posibilă oprire a fluxurilor din Rusia

Comercianții se pregătesc pentru o posibilă oprire a fluxurilor din Rusia, după incursiunea ucraineană la granița sa, iar o escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu ar putea provoca probleme suplimentare.

„Europa are deja probleme la acest capitol”, a declarat Florence Schmit, strateg energetic european la Rabobank.

„Orice abatere de la perioada de mentenanță planificată poate provoca fluctuații semnificative în disponibilitatea gazului și în prețurile pieței, în special în acest an”, a subliniat acesta.

După invazia Ucrainei, în urmă cu doi ani, Europa a fost nevoită să caute soluții pentru furnizarea gazelor. În acest context, Norvegia a depășit Rusia ca furnizor de top al Europei, bazându-se în mare măsură pe o singură companie, Equinor ASA.

În rundele anterioare de mentenanță era obișnuit ca programul să se schimbe pe parcursul procesului. Reparațiile implică o echilibrare atentă a presiunii conductei, dar complexitatea instalațiilor și mediul nefavorabil din Marea Nordului înseamnă că pot apărea lucrări suplimentare.

Lucrările neplanificate la unele unități norvegiene au dus la creșterea prețurilor

Importanța sezonului de reparații pentru securitatea energetică a Europei a devenit clară vara trecută, când lucrările neplanificate la unele unități norvegiene au dus la creșterea prețurilor. Recent, la începutul lunii iunie, o mică fisură apărută pe o conductă de la câmpul Sleipner Riser a întrerupt aprovizionarea către Regatul Unit și a provocat imediat o creștere a prețurilor.

„Va fi întotdeauna o schimbare față de ceea ce a fost planificat; va dura mai mult sau mai puțin timp și asta are efect de undă de șoc asupra restului lucrărilor”, a declarat Alfred Skar Hansen, vicepreședinte pentru operarea sistemului la Gassco AS, care operează uriașa fabrică Karsto din Norvegia, responsabilă pentru rețeaua de conducte a țării.

Karsto este una dintre facilitățile care va fi complet oprită în timpul lucrărilor.

Producția va fi întreruptă și la giganticul câmp Troll, supravegheat de Equinor. Volumele de gaze din Norvegia vor fi mai mici cu peste 120 de milioane de metri cubi pe zi, timp de aproximativ trei săptămâni, însemnând aproximativ o treime din fluxurile obișnuite către Europa.

Europa îşi extinde rapid capacităţile regenerabile

„Riscul este evaluat pentru a asigura cea mai mică pierdere posibilă de producție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Equinor, Gisle Ledel Johannessen.

„Nivelul de activitate de întreținere și de schimbare în această toamnă este destul de normal și suntem bine pregătiți”, a adăugat el.

Experții spun că depozitele de gaze din Europa au un grad de umplere mai mare decât ar fi normal pentru acest moment al anului, ajungând la pragul de 90%, cu două luni mai repede decât data programată, ceea ce ar putea atenua orice mici întârzieri.

În paralel, continentul îşi extinde rapid capacităţile regenerabile şi a construit infrastructuri pentru gaze naturale lichefiate, în ideea de a importa combustibil din alte părţi.