"Un acord de reducere a producției, din ce în ce mai probabil, rămâne prematur având în vedere incertitudinea privind aprovizionarea în 2017 și s-ar dovedi autodistructiv dacă ar trebui să vizeze în mod durabil prețurile ridicate ale petrolului", au scris marţi analiștii Goldman Sachs într-o notă.
Pe măsură ce piața petrolului se clatină pe drumul său spre un nou echilibru al cererii și ofertei, Julian Jessop, economist-şef la Capital Economics, spune că am putea ajunge într-un scenariu de "Goldilocks", un principiu care afirmă că ceva trebuie să se încadreze în anumite limite, în opoziţie cu atingerea extremelor. Într-o notă adresată clienţilor marți, Jessop scrie că echipa sa se așteaptă ca prețurile petrolului să alunece și să termine anul în jurul valorii de 45 de dolari barilul înainte de a recupera și urca spre 60 de dolari până la sfârșitul anului 2017.
"Primul punct de stres este faptul că schimbările cu adevărat seismice ale prețurilor petrolului sunt acum în spate", scrie el. "Să ne amintim că prețurile au rămas în medie la 100 de dolari sau mai mult din 2011 până în prima jumătate a anului 2014, înainte de a se prăbuși la 20 de dolari la începutul acestui an. Prețurilor au recuperat apoi într-o gamă de aproximativ 40-50 de dolari pe timpul verii. Ultima creştere a scos preţurile din acest interval, cel puțin pentru moment, dar ele sunt încă relativ stabile faţă de perioada anterioară."
Mai important, o gama de prețuri între 45 şi 60 de dolari barilul ar putea fi potrivită pentru economia mondială, argumentează Jessop. "Acestă marjă ar trebui să fie suficient de mare pentru a menține principalii producători de pe linia de plutire și să justifice noi investiții în sectorul petrolier. Cu toate acestea, prețurile în acest interval ar fi în continuare mult sub 100 de dolari, plus că mulți susțineau că acese cotaţii sunt "noile normale". Prin urmare, consumatorii ar trebui să găsească ceva pentru a-şi ridica moralul."
Concluzia lui Jessop: "Aceste niveluri ar fi suficient pentru a sprijini cheltuielile de consum pe alte bunuri și servicii, dar suficient de mari pentru a ușura presiunile financiare asupra producătorilor vulnerabili, inclusiv multe din piețele emergente."