Există șanse de 98% pentru o recesiune globală, spune acum și compania de cercetare Ned Davis, ai căror cercetători au prezis corect şi alte fluctuaţii economice din ultimii ani, relatează Fortune.
Băncile centrale din întreaga lume, inclusiv Rezerva Federală, au majorat agresiv ratele dobânzilor, în ultimele luni, încercând să încetinească inflația galopantă. Deși aceste politici sunt menite să răcească economia, nu fac decât să crească riscul unei recesiuni.
90% dintre directorii executivi spun că e tot mai probabil că va urma o recesiune
Chiar dacă piața forței de muncă din SUA rămâne puternică, în ciuda unei scăderi ușoare, oamenii de afaceri se pregătesc pentru impact – și potențiale disponibilizări -, deoarece giganți tehnologici precum Meta și Google au anunțat înghețarea angajărilor.
Dezbaterile pe marginea unei recesiuni au dominat spațiul public în ultimele luni. Acum, aproximativ 90% dintre directorii executivi spun că este tot mai probabil că va urma o recesiune. Cel puțin așa reiese dintr-un sondaj efectuat pe 400 de directori executivi din SUA, realizat de firma de consultanță KPMG.
Pentru a avertiza că urmează o recesiune, economiştii se bazează pe mai mulţi indicatori. Unii se referă la tendinţele dolarului american, economia SUA, dar şi la evoluţia războiului din Ucraina. Alții așteaptă totuși ca Biroul Național de Cercetare Economică să facă apelul final.
Acest lucru nu i-a împiedicat pe unii investitori și pe cele mai strălucite minți economice din lume să iasă și să spună dacă economia SUA și cea globală se află oficial într-o recesiune sau se îndreaptă rapid către ea.
Roubini: ”Va fi o recesiune dură, lungă și urâtă”
Potrivit economistului Nouriel Roubini, SUA ar putea intra în recesiune până la sfârșitul anului 2022, înainte de a se răspândi la nivel global anul viitor, cu potențialul de a ține tot anul. ”Nu va fi o recesiune scurtă și superficială. Va fi dură, lungă și urâtă”, afirma Roubini luna trecută.
Renumit pentru previziunile economice adesea sumbre, profesorul de la Universitatea din New York și CEO al Roubini Macro Associates, economistul a fost poreclit „Dr. Doom” tocmai pentru că a fost unul dintre primii care au anticipat corect prăbușirea pieței imobiliare din 2007-2008.
Roubini a spus că se așteaptă la „o aterizare dură”, în care indicele S&P 500 ar putea scădea și cu 40%. Pe măsură ce ratele cresc, „multe instituții și gospodării zombie, corporații, bănci, bănci din umbră și chiar țări zombie vor muri”, a spus el. „Așa că vom vedea cine înoată gol”, a avertizat el.
Odată ce lumea va intra în recesiune, Roubini nu se așteaptă la remedii de stimulare fiscală, deoarece guvernele cu datorii prea mari vor „rămâne fără gloanțe fiscale”.
Jamie Dimon, CEO JPMorgan Chase: Norii de furtună s-au transformat în uragan
Dimon a avertizat încă din luna mai despre turbulențele economice iminente și volatilitatea pieței, anticipând, în mod corect, că invadarea Ucrainei va continua, iar Fed va urma o politică monetară mai strictă. După o prognoză anterioară în anticipa „nori de furtună, nori mari de furtună”, Dimon a revenit, în iunie, spunând că acei nori s-au transformat într-un „uragan”.
Ulterior, a recunoscut că, deși economia SUA este puternică în general, există o șansă de doar 10% de încetinire economică, care să nu conducă la o recesiune.
Carl Icahn, șeful Icahn Enterprises: Petrecerea s-a terminat
„Inflația este ceva groaznic. Nu ai cum să vindeci așa ceva”, a avertizat Carl Icahn, președintele Icahn Enterprises. El a avertizat, în mod repetat, investitorii, cu privire la dificultăți iminente pentru economia SUA, acuzând Fed pentru adoptarea unei politici monetare dure, concentrată pe combaterea inflației.
„Am tipărit prea mulți bani și am crezut că petrecerea nu se va termina niciodată. Iată că petrecerea s-a încheiat!”, a comentat el, comparând problemele legate de creșterea inflației din acest an cu prăbușirea Imperiului Roman.
David Malpass, șeful Băncii Mondiale: Urmează o furtună perfectă
Un număr tot mai mare de instituții globale avertizează guvernele cu privire la o recesiune globală iminentă, cerând națiunilor bogate să ia în considerare modul în care eforturile lor de a reduce inflația afectează economia globală.
Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, a avertizat că o „furtună perfectă”, formată din creșterea ratelor dobânzilor, inflația ridicată și încetinirea creșterii ar putea contribui la declanșarea unei recesiuni globale.
„O serie de evenimente dure și politici macroeconomice fără precedent amenință să transforme dezvoltarea în criză”, a spus Malpass. „Acest lucru are consecințe pentru noi toți datorită naturii interconectate a economiei globale”, a precizat el.
La începutul lunii septembrie, Banca Mondială a publicat un studiu care prevedea o recesiune globală încă de anul viitor.