Urmează o revoluție industrială a energiei regenerabile? Stabilitatea de care depindem se rupe
Declarația acestuia a fost făcută luni, 1 noiembrie, la inaugurarea Conferinţei ONU privind clima COP26 de la Glasgow, conform informațiilor transmise de efe.com
„Clima stabilă şi cu anotimpuri predictibile care a permis dezvoltarea civilizaţiei umane este în pericol”, din cauza abuzului de combustibili fosili şi distrugerii naturii”, a avertizat Attenborough, în timpul intervenţiei sale la summitul de la Glasgow.
Stabilitatea de care depindem se rupe, spune naturalistul britanic
Conform naturalistului britanic, „stabilitatea de care depindem se rupe” şi este vorba de o istorie a inegalităţilor, deoarece cei care au contribuit cel mai puţin la criza climatică sunt şi „cei mai afectaţi”, chiar dacă până la urmă „toţi vor simţi impactul”.
„Pentru a menţine obiectivul creşterii temperaturii cu 1,5 grade, trebuie să captăm miliarde de tone de dioxid carbon din atmosferă în următorul deceniu; o nouă revoluţie sustenabilă este esenţială şi deja a început”, a subliniat acesta.
Pentru aceasta, a continuat Attenborough, „trebuie cu toţii să învăţăm să o obţinem şi să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, cu scopul de a crea „o lume mai echitabilă”.
Pe viitor, cei care vor vorbi despre COP26 se vor întreba dacă a servit la ceva, pentru că, a adăugat el, „dacă suntem capabili să destabilizăm planeta, suntem şi capabili să o salvăm”. „Pentru asta lumea este cu ochii pe voi şi de aceea sunteţi aici”, a încheiat Attenborough.
Aproximativ 120 de şefi de stat şi de guvern s-au reunit în Centrul de convenţii din Glasgow cu prilejul deschiderii oficiale a Conferinţei ONU privind schimbările climatice, inaugurată de premierul britanic, Boris Johnson, de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, de prinţul Charles al Marii Britanii şi de naturalistul David Attenborough.
Apocalipsa climatică este reală
Anterior, efectele schimbării climatice au fost detaliate și într-un raport Groundswell West Africa. Potrivit acestuia, zeci de milioane de vieți de pe continentul african vor fi afectate din cauza creșterii nivelului mării și a altor evenimente meteo extreme generate de schimbările climatice.
Potrivit raportului, până în 2050 aproximativ 32 de milioane de oameni ar putea fi forțați să se mute dacă nu se iau măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice. Oamenii ar putea începe să fie forțați să-și abandoneze casele chiar și înainte, până în 2030, a scris Greek Reporter.
Deși, la nivel global, Africa Subsahariană contribuie cel mai puțin la emisiile de carbon, oamenii de aici sunt cei care suportă greul acestor acțiuni. Chiar dacă raportul prevede că cele mai grave consecințe vor avea loc în următorii 10 până la 30 de ani, efectele schimbărilor climatice au ajuns deja pe continent. Temperaturile cresc de 1,5 ori mai repede decât media mondială în unele zone.
Lipsa apei a început deja să afecteze culturile și să-i determine pe oameni să caute noi zone pentru agricultură. Secetele au pus și ele în pericol mijloacele de trai ale celor care lucrează în agricultură, dar și populația în general.