Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a emis un avertisment pentru români și a spus că întreaga vară se preconizează a fi caniculară, cu posibile ploi și vijelii accentuate din cauza schimbărilor climatice.
Urmează o vară caniculară! Avertismentul ministrului Mediului, Mircea Fechet
Întreaga vară se preconizează a fi caniculară, cu posibile ploi și vijelii accentuate de schimbările climatice. Acest avertisment a fost transmis marți de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, în cadrul participării sale la gala Dezvoltăm România Sustenabil. Fechet a vorbit, de asemenea, despre furtunile care au provocat deja pagube semnificative în diverse zone din România.
„Schimbările climatice afectează deja România. Pragul de 1,5 grade despre care se discuta mai devreme este resimțit deja la noi în țară.
Din discuțiile pe care le am aproape săptămânal cu colegii de la Administrația Națională de Meteorologie, constatăm că suntem izbiți din plin de schimbările climatice, fie că discutăm despre fenomene meteo extreme (și am avut chiar săptămâna trecută niște furtuni care au făcut ravagii în România), fie că discutăm despre secetă, despre caniculă.
Avem deja primele coduri roșii emise de către colegii de la ANM și ne pregătim pentru o vară caniculară, care nu va fi lipsită de fenomene meteo extreme”, a spus, marți, ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Vine „săptămâna africană” în România
Vin căldurile mari în România și odată cu ele vine și seceta, anunță ANM. În sud, temperaturile vor ajunge la peste 38°C, temperaturi ca în Africa, a informat directorul ANM, Elena Mateescu.
Vârful acestui episod va fi începând de joi cu 38°C, iar vineri și sâmbătă se așteaptă temperaturi de 38°C în umbră, cu temperaturi resimțite între 40 și 42°C conform informațiilor disponibile în acest moment. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80-82 de unități, iar minimele nocturne vor coborî până la 23°C.
Astfel, toată săptămâna va fi extrem de caldă, iar până duminică se vor menține avertizări portocalii de caniculă.
În ceea ce privește harta secetei din această vară, în cea mai ploioasă lună a anului observăm că ne situăm sub media lunară de 84,5 mm, având doar 50 mm de precipitații. Chiar dacă au fost perioade în care a plouat intens, cantitatea totală de precipitații rămâne insuficientă.
Comparativ, se poate observa evoluția cantităților de precipitații și rezerva de apă la finalul fiecărui sezon, începând de la septembrie 2000 până în prezent.
În iulie și august, va fi o stare de secetă pedologică evidentă, în special în jumătatea estică a țării, cu extindere în sud-vest și vest în acest moment.
În zona de sud, inclusiv Bărăganul și Oltenia, întreaga regiune este afectată de secetă pedologică. După această săptămână extrem de caldă și cu un deficit semnificativ de precipitații, în condițiile menținerii arșiței, se preconizează accentuarea fenomenului de secetă.
În viitor, vor exista și perioade în care se va înregistra stabilitate atmosferică, permițând o ușoară ameliorare a condițiilor.
Există deja posibilitatea ca săptămâna viitoare, în zilele de 24-25 iunie, să apară ușoare episoade de instabilitate.