Prostia până la delir pare, la prima vedere, singura explicaţie a birocraţilor-şefi din zona euro, care au ales să-şi tragă un glonţ în picior cu bail-in-ul din Cipru.
Există însă o rezervă la această concluzie – ea e trasă strict pe baza informaţiilor disponibile public. Dar oare ce alte informaţii ar putea face ca această variantă să nu mai pară deloc stupidă ci cel mult ticăloasă? Admiţind că stupiditatea încă e pe masă ca scenariu (probabilitatea sa poate fi 1% sau 99%), rămâne o singură alternativă plauzibilă:
Urmează o poprire şi taxare "o-singură-dată" pe mai toate conturile din Zona Euro sau poate chiar din UE, ca încercare de-a "rezolva" decisiv criza monedei.
Premizele sunt următoarele. Euro a are drum închis în toate variantele clasice de ieşire dintr-o astfel de criză:
1. Falimentele bancare, care ar fi măturat în primul rând acţionarii şi titularii de bonduri, au fost excluse din start.
2. Taxarea nu mai poate fi crescută, pentru că deja este foarte mare şi deja sugrumă economia.
3. Presupusa "uniune fiscală" ar rezolva eventual problemele viitoare, dar în nici un caz pe cele prezente.
4. Ieşirea prin inflaţie şi depreciere nu e acceptabilă, pentru că bate scopul suprem al euro – de-a deveni monedă de rezervă pentru oricine altcineva în locul dolarului.
Ce rămâne? Ideea de a fura din banii depunătorilor, deşi tehnic fezabilă, nu a prea fost discutată pentru că era ceva de neînchipuit. În retrospectivă, nu mai e.
Vă amintiţi ce spunea şeful BCE, Mario Draghi, în iulie anul trecut? Pentru a salva euro, vom face "orice va fi nevoie". Apoi a întărit teatral: "Credeţi-mă, va fi destul".
Pieţele i-au interpretat vorbele ca pe o promisiune de lichiditate nelimitată. Dar oare ar accepta Germania o astfel de promisiune pe termen nelimitat? Sau doar ca pe o măsură de tranziţie către următorul pas?
Vămuirea conturilor poate fi obţinută foarte uşor – cu pistolul la tâmplă: accepţi, sau chiar mâine nu le mai dau lichidităţi băncilor tale. A făcut-o deja BCE care a fost arma crimei în scandalul din Cipru.
Şi de ce totuşi s-a întâmplat doar acolo? După cum arată lucrurile, Cipru ar trebui să fie un experiment, dar mai ales un exemplu. Deocamdată, există un exemplu "negativ" – Islanda – despre ce pot face popoarele jefuite la drumul mare. Europa nu-şi asumă riscul ca măcar o singură ţară să copieze modelul. Este nevoie de un exemplu "pozitiv": Iată, în Cipru au luat pastila amară, s-au supărat puţin, dar apoi s-au dus acasă liniştiţi. Aşa veţi face şi voi până la urmă!
Anestezierea sau nu a reacţiei publice este marele punct vulnerabil al acestui plan. Iar Cipru trebuie să funcţioneze întâi pe post de cobai, apoi de material didactic. Astfel că UE va face pentru o vreme "orice va fi nevoie" pentru a-i face pe ciprioţi fericiţi şi a ţine băncile în viaţă. Însă cronometrul a început deja să ticăie oriunde în altă parte. Odată incizia făcută, sângele a început încet să curgă iar operaţia trebuie să se încheie rapid.
Nu se va întâmpla în paşi, pentru că nimeni nu se va mai lăsa păcălit după a doua ţară jefuită. Deci trebuie să se întâmple în toate simultan. Eventual la cote diferite – "proporţional cu riscul". Cine sunt vizaţi?
Răspunsul pe riscograma.ro