În caz că vă întrebați de ce nu ripostează Ucraina la invazia armatei ruse, așa cum a făcut-o Georgia, răspunsul e următorul: Ucraina este un uriaș cu picioare de lut: nu are rezerve de petrol și importă două treimi din necesarul de gaze din Rusia. E suficient ca Rusia să închidă robinetul, și Ucraina e învinsă înainte de a trage un foc de armă. Dacă vă întrebați de ce Europa nu ripostează mai categoric, răspunsul e același: dependența de gazul rusesc.

Putin are o carte strategică în mână: nu forța militară, ci resursele minerale. Dar lucrurile sunt departe de a fi tranșate, deoarece această carte este pe cât de importantă, pe atât de riscantă. Tocmai dependența Ucrainei și a Europei de gazul rusesc pune și Rusia într-o postură sensibilă: dacă închide robinetul, cui mai vinde? Și dacă nu mai vinde, de unde plăteşte pensii și salarii? Să vedem în cifre cât de mare e dependența Rusiei de exporturile de energie. Rusia e al doilea producător mondial de gaze și al treilea producător de petrol, resurse pe care-și bazează creșterea economică și veniturile bugetare. Ponderea materiilor prime în exporturile rusești a crescut de la 50%, în anii ‘90, la 70% în prezent, vânzările de petrol reprezentând 50% din exporturi. Dacă ar închide robinetul de gaze și conducta de petrol, Rusia ar avea nevoie de o finanțare de 8% din PIB pentru a-și menține consumul actual. Cum, probabil, nicio bancă occidentală nu s-ar grăbi să-i acorde vreun împrumut, s-ar vedea nevoită să tipărească bani, riscând un derapaj inflaționist periculos. Exploatarea hidrocarburilor reprezintă o treime din PIB și, din 2000 încoace, a contribuit în proporție de 50% la creșterea economică. Banii obținuți din taxarea activităților aferente exploatării petrolului și gazelor au adus 52% din veniturile bugetare.

Dependența Rusiei de exporturile energetice a fost pusă în evidență în anii crizei când, ca urmare a reducerii cererii globale, prețul petrolului și gazului s-a prăbușit. Prețul barilului de petrol a scăzut de la 147 la 34 de dolari, iar PIB-ul Rusiei s-a contractat cu 8% – mai mult decât în orice economie vestică. Alexei Kudrin, fost ministru de finanțe al Moscovei, spunea, în 2012, că Rusia are nevoie ca petrolul să se vândă cu 177 dolari pentru a colecta suficiente impozite, astfel încât să-și asigure resursele bugetare. Dacă Putin duce economia mondială în criză sau dacă, mai mult, stopează exporturile de hidrocarburi către Ucraina și vestul Europei, atunci putem spune că „își taie craca de sub picioare“. Tendințele la nivel mondial în domeniul energiei sunt relativ îngrijorătoare pentru Rusia.

Revoluția gazelor de șist, obținerea independenței energetice de către SUA și, pe această cale, disponibilizarea unor importante stocuri de petrol și gaze, restructurarea economiei vest-europene și chiar și a celei ucrainene (care și-a redus substanțial consumul de hidrocarburi în ultimii ani), încetinirea creșterii Chinei – toate acestea pun presiune pe Rusia. Pe termen lung, arma energiei pe care au agitat-o și continuă să o mânuiască în prezent se va devaloriza, iar Rusia și-ar putea pierde și ultimul avantaj care o face să joace un rol important pe scena geopolitică. Am impresia că dacă punem problema în termeni de gaze și petrol, rușii sunt într-o poziție mai fragilă decât Occidentul. Desigur, putem discuta cât de mare e toleranța rușilor la sărăcie. Ei au ceva experiență cu plata salariilor în vodcă și cu barterul, s-ar putea să reziste mai bine unei blocade autoimpuse decât occidentalii obișnuiți să huzurească. Dar cred că Putin nu va împinge lucrurile atât de departe. E momentul ca și Occidentul să realizeze că Rusia blufează și, prin urmare, să adopte o poziție fermă care să-l forțeze pe Putin să admită că această carte a energiei pe care o ține în mână nu-i oferă, în fond, decât o chintă spartă.

BOGDAN GLĂVAN,
profesor de economie și deţinătorul blogului www.logec.ro