După ultimele discuţii dintre Uniunea Europeană şi Londra, care s-au încheiat din nou cu divergenţe importante, UE anunţă că vor urma schimbări inevitabile ce vor veni după perioada de tranziţie post-Brexit. Aceste schimbări au fost detaliate într-un document de 35 de pagini publicat de Comisia Europeană, notează La Libre Belgique.
Joi, 9 iulie, Bruxelles-ul a avertizat cu privire la „schimbările inevitabile” după perioada de tranziție post-Brexit și intenționează să adopte măsuri temporare pentru a păstra stabilitatea financiară cu Regatul Unit. Acest anunț survine după ultimele discuții de la Londra cu privire la viitoarea relație dintre Londra și UE, care s-au încheiat din nou cu „divergenţe importante”, potrivit negociatorului european, Michel Barnier.
„Oricare ar fi rezultatul (al discuțiilor), vor exista schimbări inevitabile la 1 ianuarie 2021”, când Regatul Unit, care a părăsit oficial UE pe 31 ianuarie anul acesta, va pune capăt perioadei de tranziție în timpul căreia el continuă să aplice regulile UE, a adăugat francezul pe Twitter.
Aceste schimbări „de anvergură” sunt detaliate într-un document de 35 de pagini publicat joi de Comisia Europeană. „Libera circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor, aşa cum este prevăzută de dreptul Uniunii, nu va mai fi aplicată la sfârșitul perioadei de tranziție”, reamintește executivul european în această „comunicare”. „Acest lucru va avea efecte de mare amploare, în special asupra comerțului transfrontalier de bunuri și servicii, precum și asupra mobilității persoanelor”, a adăugat el.
Bruxelles-ul invită „toate administrațiile publice, cetățenii, întreprinderile și alte părți interesate să se asigure că sunt gata pentru aceste schimbări inevitabile”, altfel „consecințele negative și costurile activităților lor vor crește la sfârşitul perioadei de tranziție”, scrie La Libre Belgique.
„Nimeni nu ar trebui să subestimeze provocările logistice care vor apărea de la 1 ianuarie 2021, pe lângă modificările legale descrise în această comunicare”, insistă Comisia.
Într-un paragraf dedicat serviciilor financiare, ea a spus că „a identificat un singur domeniu care poate prezenta riscuri pentru stabilitatea financiară, și anume activitățile de compensare a produselor derivate”. Casele de compensare asigură securitatea tranzacțiilor între vânzători și cumpărători.
„Pe termen scurt și pentru a face față riscurilor posibile pentru stabilitatea financiară, Comisia prevede adoptarea unei decizii de echivalență limitată în timp pentru Marea Britanie în acest domeniu”, se explică în document.