Pentru a deține supremația aeriană în Asia de Est, China are nevoie de avioane pentru război electronic, care pot concura cu americanul EA-18G Growler.
Se pare că acum chinezii și-au atins acest obiectiv. Noutățile expuse recent la salonul „AirShow China„, organizat la Zhuhai, în sudul ţării dovdesc acest lucru, potrivit 19fortyfive.com.
Avionul de vânătoare J-16D, consacrat războiului electronic, adică exploatării sau distrugerii emisiilor radio şi sistemelor de comunicaţie ale inamicilor, dovedește capacitatea chinezilor de a duce un război electronic (EW).
Bombardierul J-16D se bazează pe avionul de război J-16, el însuși derivat din avionul rusesc Su-27 Flanker. Ideea este de a elimina sistemul radar de căutare și de urmărire în infraroșu. J-16D poate fi, de asemenea, echipat cu rachete și bombe, oferindu-i capacități convenționale de luptă.
J-16D are două antene mari de război electronic pe aripile aeronavei, care emit unde electromagnetice.
Rețelele sociale au publicat deja fotografii cu ceea ce par a fi patru rezervoare distincte sub aripile bombardierului.
Ar putea bloca un avion AWACS american
Se spună că toate capacitățile de război elrctronic ale J-16D sunt deja testate și funcționale. Mai problematică ar fi însă capacitatea aparatului de a bloca un avion AWACS american, cum ar fi E2-C Hawkeye.
Aceasta ar fi o provocare majoră, care ar putea duce la obstrucționarea Marinei SUA în strâmtoarea Taiwanului sau în Marea Chinei de Sud. Mai mult, Taiwanul ar fi pus în pericol. J-16D ar putea bloca și falsifica sistemele radar din Taiwan și ar putea permite o campanie decisivă de bombardare aeriană împotriva taiwanezilor.
China nu încearcă să ascundă J-16D
Abilitatea avionului J-16D nu trebuie însă exagerată. Americanii ar fi, probabil, în stare să-l identifice și să-l elimine din spațiul de luptă înainte ca acesta să se poată angaja într-un război electronic semnificativ.