La momentul actual, întreg globul se confruntă cu o situație fără precedent, care pare să fie similară cu șocurile din anii ‘90, moment în care mai multe crize care au apărut simultan au prăbuşit economiile şi guvernele, scrie Bloomberg.
Cele mai afectate țări sunt Sri Lanka, Egipt, Tunisia şi Peru, unde scumpirea alimentelor și a energiei se resimte mai mult ca niciodată. Toate aceste țări riscă să intre într-o criză amplă a datoriilor, avertizează sursa citată.
Un alt aspect punctat de Bloomberg o reprezintă înăsprirea politicii monetare din ultimele două decenii iniţiată de banca centrală americană (Fed), care, potrivit sursei citate, nu face decât să sporească pericolul.
Mai exact, scumpirea creditului în SUA înseamnă o creştere a costurilor de rambursare a datoriilor pentru ţările aflate în curs de dezvoltare, la scurt timp după ce acestea s-au împrumutat miliarde pentru a lupta împotriva pandemiei, tinzând de asemenea să determine ieşiri masive de capital.
Efectele războiului din Ucraina
Toate aceste probleme vin însă odată cu războiul din Ucraina, care a generat o situație fără precedent a prețurilor la alimente și energie, care pare că nu se va schimba prea curând.
Tot mai mulți strategi devin îngrijorați în legătură cu modurile în care situația ar putea evolua. Un oficial FMI spre exemplu este de părere că un număr mare de țări ar putea ajunge în situații fără precedent.
„Combinaţia de şocuri din economia reală şi înăsprirea condiţiilor de creditare vor împinge un număr mare de ţări cu venituri scăzute către necesitatea de a-şi restructura datoriile”, arată un fost oficial al FMI.
Potrivit acestuia, Sri Lanka ar putea fi prima țară, însă lista continuă în condițiile în care obligaţiunile a aproximativ 13 ţări emergente se tranzacţionează cu cel puţin 1.000 de puncte bază peste cele ale titlurilor americane de trezorerie, de la 6 cu un an în urmă.
Turcia și Egiptul, în capul listei
Analiza Bloomberg arată că Turcia și Egiptul ar putea fi în capul listei de pieţe emergente importante vulnerabile la efectele economice şi financiare ale războiului din Ucraina, adăugând că impactul direct al unui default în cinci ţări ca acestea asupra economiei mondiale ar fi unul redus, însă crizele din lumea aflată în curs de dezvoltare tind să se întindă cu mult dincolo de zonele de început.
O îngrijorare în acest sens a venit și de la Jim OíNeill, fostul economist Goldman Sachs care a inventat termenul BRICs. El a declarat recent că mediul actual este cel mai nesigur de la începutul carierei sale, iar băncile sunt nevoite să ia atitudine.
„Dacă riscul inflaţiei persistă, iar băncile centrale trebuie să-şi înăsprească politica, pentru anumite pieţe emergente va fi un dezastru“, avertizează acesta.
La rândul său, Robin Brooks, economist-şef la Institute for International Finance, are o previziune sumbră. Potrivit acestuia, impactul pe care războiul din Ucraina se va resimți în rândul importatorilor de energie și alimente.