Ursula von der Leyen: E timpul să accelerăm producţia de produse standardizate de care Ucraina are nevoie disperată

Sursă: Dreamstime

În Conferința de Securitate de la Munchen, șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a declarat că este timpul să accelereze producţia de produse standardizate de care Ucraina are nevoie disperată.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, sâmbătă, 18 februarie, că Uniunea Europeană ar trebui să procedeze față de achiziţiile de muniţii la fel cum a procedat pentru vaccinul împotriva Coronavirusului, relatează agenția de presă Reuters.

E nevoie de a mări producţia de produse standardizate de care Ucraina are nevoie disperată

La Conferinţa de Securitate de la Munchen, şefa Comisiei Europene a sugerat că producţia industriei de apărare se poate amplifica şi accelera dacă statele membre ale UE îşi vor uni forţele în acest sens, informează Agerpres.

„Ne-am putea gândi, de exemplu, la contracte de achiziţii în avans, care dau industriei de apărare posibiltatea de a investi acum în linii de producţie, pentru a fi mai rapide şi pentru a creşte cantităţile pe care le pot livra.”, a declarat șefa CE. De asemenea, Von der Leyen a subliniat că Uniunea nu poate aştepta luni şi ani de zile pentru a-şi reface stocurile militare sau pentru a trimite Ucrainei armament cum ar fi proiectilele de artilerie de 155 mm.

„Acum este timpul, într-adevăr, să accelerăm producţia şi să mărim producţia de produse standardizate de care Ucraina are nevoie disperată, de exemplu muniţie standardizată.”, a insistat președinta Comisiei Europene.

Bogdan Aurescu, la Conferința de Securitate de la Munchen

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a participat la evenimentul dedicat provocărilor multidimensionale de securitate la Marea Neagră și de pe Flancul Estic „The Battle for the Black Sea: Mapping the Center of Gravity for the Eastern Flank of NATO”, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen.

În intervenția sa, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat amenințările grave de securitate din regiunea Mării Negre, generate de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, precum și presiunea exercitată asupra statelor vecine, în mod special asupra Republicii Moldova, inclusiv prin mijloace hibride.

Astfel, șeful diplomației române a evidențiat că războiul Rusiei contra Ucrainei este un război împotriva valorilor comunității democratice occidentale și a parametrilor de bază ai arhitecturii de securitate euroatlantică, precum și o încercare de recreare a sferei ruse de influență.

Ministrul român de Externe a precizat că aceste încercări și respectiv viziune ale Kremlinului trebuie respinse și contracarate cu fermitate. În acelaşi timp, sprijinul acordat Ucrainei pentru a câștiga războiul declanșat de Rusia este, de fapt, un sprijin pentru securitatea spațiului euroatlantic și a fiecărui stat membru al acestuia, inclusiv România.