Ursula von der Leyen vrea extinderea UE: Nu putem aștepta modificarea Tratatului pentru a avansa

Ursula von der Leyen

SURSA FOTO: Dreamstime

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, vrea extinderea Uniunii Europene (UE). Din punctul ei de vedere, nu se poate aștepta modificarea Tratatului pentru a avansa cu extinderea blocului comunitar.

Ursula von der Leyen vrea extinderea cât mai rapidă a Uniunii Europene

Ursula von der Leyen susține ferm că Uniunea Europeană (UE) trebuie să se îndrepte spre extindere, fără a aştepta modificarea tratatelor sale.

Potrivit ei, la fiecare extindere, „cei care au spus că acest lucru ne va face mai puţin eficienţi s-au înşelat”, „dar trebuie să analizăm mai atent fiecare politică şi să vedem cum ar fi afectate de o Uniune mai mare.”

Din acest motiv, Comisia Europeană va începe să lucreze la o serie de revizuiri ale politicii anterioare extinderii pentru a vedea cum ar putea fi necesar ca fiecare domeniu să fie adaptat la o Uniune mai mare.

În prezent, oficialii europeni trebuie să se gândească la modul în care ar funcţiona instituţiile, precum Parlamentului European şi Comisia Europeană, dacă blocul comunitar s-ar mări.

„Voi sprijini întotdeauna acest Parlament şi pe toţi cei care doresc să reformeze UE pentru a o face să funcţioneze mai bine pentru cetăţeni. Şi, da, asta înseamnă inclusiv printr-o modificare a Convenţiei Europene şi a Tratatului, dacă şi unde este nevoie, dar nu putem – şi nu ar trebui – să aşteptăm modificarea Tratatului pentru a avansa cu extinderea.

O Uniune pregătită pentru extindere poate fi realizată mai rapid. Aceasta înseamnă să răspundem la întrebări practice despre modul în care o Uniune cu peste 30 de ţări va funcţiona în practică. Şi, în special, despre capacitatea noastră de a acţiona”, a declarat, miercuri, Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European, relatează Comisia Europeană în România.

Comisia Europeană vrea să își asigure angajamentele în materie de securitate

Potrivit ei, oficialii europeni trebuie să discute, acum, despre viitorul buget, ce finanţează, cum finanţează şi cum este finanţat.

De altfel, trebuie să înțeleagă cum să asigure angajamente credibile în materie de securitate „într-o lume în care descurajarea contează mai mult ca oricând.”

„Acestea sunt întrebări la care trebuie să răspundem astăzi dacă vrem să fim pregătiţi pentru viitor, iar Comisia îşi va îndeplini rolul. Aşadar, ne vom prezenta ideile în cadrul discuţiei liderilor care va avea loc în timpul preşedinţiei belgiene (a Consiliului UE – n.r.).

Vom fi ghidaţi de convingerea că cea mai bună investiţie în pace, securitate şi prosperitate pentru continentul nostru este completarea Uniunii. Prin urmare, este momentul ca Europa să gândească încă o dată la scară mare şi să ne scriem propriul destin.

Să ne gândim la ultimii ani. Am convenit toţi 27 asupra NextGenerationEU. Am fost de acord toţi 27 să cumpărăm vaccinuri. Am convenit toţi 27 asupra sancţiunilor în timp record. Am convenit să achiziţionăm gaze naturale – nu doar toţi 27, dar şi Ucraina, Moldova şi Serbia. Deci se poate face”, a adăugat ea.