Ursula von der Leyen: „Vom putea vaccina 700 de milioane de persoane”

Ursula

Ursula von der Leyen, Germany's minister for defence, and Secretary of Defense Jim Mattis speak to the press at the George C. Marshall European Center for Security Studies in Garmisch, Germany, June 28, 2017. (DOD photo by U.S. Air Force Staff Sgt. Jette Carr)

Pandemia de coronavirus se agravează pe zi ce trece, iar situația din Europa devine din ce în ce mai dificil de gestionat. În acest context, Ursula von der Leyen vine cu noi precizări privind o eventuală vaccinare.

„Situația COVID-19 este foarte gravă. Trebuie să intensificăm răspunsul UE”, a afirmat miercuri președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Astăzi lansăm măsuri suplimentare în lupta noastră împotriva virusului; de la creșterea accesului la teste rapide și pregătirea campaniilor de vaccinare până la facilitarea călătoriilor în condiții de siguranță atunci când este necesar. Invit statele membre să coopereze îndeaproape. Măsurile îndrăznețe întreprinse acum vor ajuta la salvarea de vieți omenești. Niciun stat membru nu va ieși din această pandemie în condiții de siguranță până când nu o vor face cu toții”, a adăugat Ursula von der Leyen. 

„În cel mai bun scenariu posibil, acordurile de achiziționare anticipată a vaccinurilor anti- COVID, pe care le avem cu companiile farmaceutice, prevăd o gamă cuprinsă între 20 și 50 de milioane de doze livrate în fiecare lună, de când primele companii vor fi pregătite. Dacă toți candidații pe care îi avem pentru producerea de vaccinuri ar avea succes, în 2021 vom avea 1 miliard și 220 de milioane de vaccinuri. Dar, dacă nu vor reuși toți candidații, vom putea vaccina 700 de milioane de persoane”, a spus Von der Leyen, potrivit Ansa. 

„Joi, șefii de stat și de guvern se vor întâlni virtual, iar obiectivul este să se coordoneze mai bine. Le voi cere un mai mare schimb de date cu platforma agenției europene ECDC. Vom crea o platformă europeană de consultanți științifici naționali asupra COVID-19 pentru schimbul de informații și strategii”, a declarat președintele Comisiei Europene.

E nevoie de un acord

Statele membre ar trebui să ajungă la un acord asupra criteriilor care trebuie utilizate pentru selectarea testelor rapide de antigen, pentru a detecta virusul COVID-19, și să ajungă la un acord cu privire la scenariile în timpul cărora ar trebui utilizate aceste teste, cum ar fi, de exemplu, în circumstanțe de transmisie ridicată, se arată în recomandarea Comisiei UE cu privire la strategia de testare, care include testele rapide. Documentul, adoptat astăzi de Colegiul comisarilor, va fi pe masa liderilor UE joi, la prima consultare prin videoconferință despre coordonarea COVID.

Pe 11 noiembrie, Comisia Europeană va adopta un pachet de inițiative „pentru a stabili primele elemente de bază ale unei Uniuni Europene a Sănătății”, scrie în comunicatul privind măsurile anti- COVID suplimentare, făcut public miercuri. Comisia UE dorește să extindă mandatele ECDC și EMA și să propună o abordare cuprinzătoare a pregătirii, supravegherii și răspunsului la amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate. Propunerile nu vor privi numai politicile sanitare, ci și transporturile, cu măsuri care trebuie integrate mai bine în situațiile de urgență.

O platformă de monitorizare a strategiilor naționale de vaccinare pe măsură ce sunt implementate și a campaniilor de comunicare către cetățeni împotriva riscului de „oboseală datorată pandemiei” sunt câteva dintre măsurile anunțate de Comisia Europeană pentru a îmbunătăți coordonarea dintre țări în combaterea coronavirusului. Executivul dorește să extindă măsura de taxe și TVA zero pentru importul de materiale medicale până în aprilie 2021 și reiterează apelul către țările membre de a partaja date, de a utiliza sistemul UE pentru aplicații, de a notifica strategiile naționale de testare până la jumătatea lunii noiembrie.