Rusoaica a dominat meciul, controlând majoritatea schimburilor de mingi din primul set, şi a decis soartea acestora fie prin lovituri direct câştigătoare, fie prin greşeli neforţate. Aflat în tribune alături de Andrei Pavel, Darren Cahill nu a putut coborî alături de Halep, întrucât la turneele de Grand Slam nu este permis on-court coaching-ul.
Deşi jucătoarea Rusiei a avut 4-1 în al doilea set, Halep a reuşit să închidă setul pe propriul serviciu. Șarapova a avut cinci şanse de re-break și a condus majoritatea schimburilor de mingi şi în acest set, însă, după ce a condus cu 4-1, loviturile ei au fost mai puțin precise şi a comis din ce în ce mai multe greşeli.
Cel de-al treilea set a avut un parcurs oarecum similar. Șarapova a avut 3-0, pentru ca Halep să muncească pentru revenire. La 5-3, Simona părea că poate să facă acest lucru, însă nu a reușit să facă break-ul.
Simona, care anul trecut s-a oprit în sferturile de finală, va primi pentru participare 10 puncte şi 50.000 de dolari.
Conform Agerpres, Halep este a treia româncă învinsă în primul tur la US Open în acest an, după Irina Begu, eliminată de Katerina Kozlova (Ucraina), cu 6-2, 7-6 (7), şi Mihaela Buzărnescu, întrecută de daneza Caroline Wozniacki, cu 6-1, 7-5.
Alte trei românce vor mai juca în primul tur, Monica Niculescu (va evolua contra franţuzoaicei Kristina Mladenovic), Sorana Cîrstea (adversară olandeza Lesley Kerkhove) şi Ana Bogdan (împotriva americancei Taylor Townsend).