Românii care vor transmite Fiscului informaţii privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilităţi, aşa cum se întâmplă şi în alte state, a declarat Liviu Voinea, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice.
El a spus că va studia legislaţia "denunţătorului" din Suedia. "În Suedia vom analiza şi sistemul denunţătorului, care funcţionează de ani buni acolo şi ar putea fi implementat şi la noi", a declarat Voinea citat de Mediafax. "Acolo oamenii primesc la poştă scrisori în care sunt informaţi că au plătit un impozit X, dar li se tramite şi dacă unii dintre vecini au declarat valori de impozitare mult mai mici. Fiscul se bazează pe faptul că oamenii ştiu cel mai bine situaţia vecinilor şi pentru cei care transmit informaţii corecte despre aceştia se aplică scutiri, sau li se dă o recompensă şi mai plătesc doar diferenţa", a explicat Voinea.
Casele moştenite ar putea fi impozitate suplimentar
Voinea este de părere că baza de impozitare ar trebui extinsă, iar excepţiile anulate. Un exemplu oferit de secretarul de stat au fost casele moştenite, care nu sunt tratate în prezent ca o a doua locuinţă.
Cazul acestora ar putea fi reconsiderat, iar casele ar putea fi incluse în taxarea pentru proprietăţi multiple, într-un termen de 6 luni – 1 an de la succesiune, a afirmat secretarul de stat.
Potrivit Codului Fiscal, persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
Un alt exemplu de exceptare la impozitare sunt piscinele din proprietăţile individuale, a mai spus Voinea.