Președintele Băsescu se poate întoarce la Cotroceni de îndată ce va fi publicată în Monitorul Oficial decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului privind demiterea sa. USL a luat parte ședința comună a Parlamentului. după îndelungi discuții și amânări, doar pentru a asigura cvorumul de ședință.
După citirea Hotărârii, şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, la care au participat şi parlamentari ai USL, s-a încheiat.
În 29 iulie a fost organizat referendumul privind demiterea preşedintelui Băsescu. Conform Biroului Electoral Central, prezenţa la acest scrutin a fost de 46,24% (8.459.053 de persoane) iar dintre cei care s-au prezentat la urne 87,52% (7.403.836 de persoane) s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui iar 11,15% (943.375 de persoane) – împotrivă.
CCR a tranşat în 21 august problema referendumului, deşi a avut alte două termene prevăzute anterior, 12 septembrie şi 31 august.
În hotărârea adoptată, Curtea a constatat că procedura de organizare a referendumului din 29 iulie a fost respectată. În plus, judecătorii CCR au susţinut că nu a fost întrunită condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi au precizat că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de preşedinte.
Hotărârea CCR urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, Traian Băsescu urmând să îşi reia atribuţiile de preşedinte.