USR ar putea ieşi de la guvernare. “Trebuie să fie o discuţie dacă mai stăm sau nu”
Joi seara, ministrul Cristian Ghinea a vorbit despre neînțelegerile din coaliție, pe tema justiției, cauzate de desființarea Secției Specială. Întrebat dacă neînțelegerile se vor rezolva, el a declarat că nu crede.
”S-a creat așa, un fel de mitologie cum că noi am promis marea cu sarea și că tot ce nu s-a realizat în această guvernare este vina USR PLUS. Așteptările sunt și mai mari de la noi. Poate că sunt eu într-o bulă de Facebook greșită, dar am foarte multe semnale”, a declarat Cristian Ghinea.
Acesta a mai spus că are senzația că USR-PLUS primește reproșuri din partea oamenilor că ”n-a livrat”.
”Oamenii au așteptări, fiecare are anumite priorități și încearcă să proiecteze faptul că nu s-au întâmplat prioritățile sale pe noi. Și eu simt că suntem în întârziere”, a admis ministrul USR PLUS.
Ce se întâmplă cu coaliția
Ministrul a fost întrebat, ulterior, dacă va mai exista această coaliție. El a spus că, la un moment dat, USR-PLUS va trebui să aibă o analiză detaliată.
„O s-o facem, avem Comitet Politic pe 28 august, de pildă. Vicepremierul Barna va trebui să prezinte un fel de raport de progres al ce-am făcut la guvernare”, a detaliat el.
Acesta a subliniat că nu se va lua o decizie pe 28 august, ci va fi doar o primă discuție.
„Nu vom lua o decizie în niciun caz pe 28 august (dacă mai rămân sau nu în coaliție – n.r.), în 28 august va fi o primă discuție, o primă analiză. Dacă ar fi după mine, dar nu sunt nici președintele partidului, sunt principalul autor, alături de Oana Țoiu, al programului de guvernare și am participat din partea USR PLUS la toată negocierea aceasta, la tot angrenajul. Eu sunt OK cu ce am livrat până acum din aceste angajamente, în sensul în care le-am pus sămânța – fie că sunt acte normative pe proces, fie că sunt prinse la finanțare”, a precizat ministrul.
40 de angajamente de guvernare
Acesta a mai spus că partidul trebuie judecat prin prisma promisiunilor făcute, subliniind că o parte dintre acestea sunt ”prinse” în Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Trebuie să fim judecați în fața unei oglinzi a ceea ce am promis. Noi am promis chestiuni foarte concrete – cele 40 de angajamente. O parte dintre ele sunt prinse în PNRR, pentru că așa am anunțat de atunci. Am spus: vom finanța cel mai mare program de reducere a abandonului școlar cu fonduri europene. A fost o prioritate pentru noi, am pus-o în PNRR, am negociat-o în coaliție, așa cum partenerii de la PNL și-au negociat alte chestiuni prin PNRR”, a arătat ministrul Fondurilor Europene.
Ministrul Ghinea a spus că o discuție serioasă cu privire la guvernare ar putea avea loc în prima jumătate a anului viitor.
„Ar trebui ca în prima parte a anului viitor să fie etapa crucială, în care s-au rezolvat congresele la USR PLUS, s-a rezolvat congresul PNL. Dacă în prima jumătate a anului viitor nu livrăm, atunci trebuie să fie o discuție serioasă în partid dacă mai stăm sau nu mai stăm”, a punctat Cristian Ghinea. „Pentru că altfel, intrăm într-un fel de spirală în care ni se reproșează că n-am livrat. Noi n-avem ce să răspundem fără să aruncăm coaliția în aer”, a adăugat el.
Partener surprinzător de disciplinat
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a subliniat că USR-PLUS este un partener disciplinat în coaliție, subliniind că răspunde doar în fața agresiunilor verbale din partea partenerilor.
„Am fost destul de disciplinați, adică și eu, și Stelian Ion răspundem atunci când suntem supuși efectiv unor agresiuni verbale din partea partenerilor. Altfel, ne vedem de treabă, suntem focusați pe ce avem de livrat, nu stăm toată ziua în declarații și așa mai departe. Și din partea partidului, din nou, cred că toată lumea este surprinsă de disciplina – în afară de un deputat care face știri cum atacă premierul – restul, parlamentarii noștri, sunt focusați pe ce avem de livrat, miniștrii la fel. Cred că este o surpriză pentru toată lumea ce disciplinați suntem la guvernare”, a insistat Cristian Ghinea.
Sursă foto: Dreamstime