USR, decizia momentului în miez de noapte! Este scandal total în politică: Au suspendat-o pe consiliera locală din Timiș

USR

USR a decis suspendarea Anei Munteanu din partid începând cu data de 26 martie 2021, pentru un an de zile. Cei din partid consideră că aceasta a făcut o greșeală și „a acționat într-o manieră neinspirată și inadecvată” încercând „să se substituie instituțiilor executive ale statului”.

USR Timiș a decis să o sancționeze pe consiliera locală Ana Munteanu prin suspendarea acesteia pe o perioadă de un an. Această măsură a fost luată, conform USR Timiș, după scandalul iscat la Timișoara. Cei de la USR consideră că Ana Munteanu „a acționat într-o manieră neinspirată și inadecvată poziției de consilier local pe care o deține”.

Pe de altă parte, cei din USR condamnă amenințările și știrile false fabricate în privința celor întâmplate în data de 20 martie 2021.

Amintim că, Ana Munteanu a postat în data de 20 martie 2021 un filmuleț pe pagina sa de Facebook în care semnala anumite nereguli la un restaurant din Timișoara.

Ana Munteanu a fost suspendată începând de astăzi

„Biroul Județean al USR Timiș, întrunit în seara de 25 martie 2021, a adoptat cu unanimitate de voturi următoarea poziție cu privire la situația în care a fost implicată colega noastră Ana Munteanu, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

Condamnăm cu fermitate violența verbală din mediul online, elementele de limbaj suburban și amenințările proferate la adresa colegei noastre în urma întâmplărilor de sâmbătă, 20 martie 2021. Indiferent de greșelile pe care le-a făcut, nimeni nu merită să fie supus unui astfel de tratament.

Condamnăm, de asemenea, știrile false fabricate și promovate în jurul acestui subiect. În special pe cele care relativizează suferința victimelor regimului comunist. Considerăm că societatea în ansamblul ei are nevoie să respingă astfel de practici și să încurajeze propagarea adevărului. Știrile false sunt un flagel al lumii moderne, iar el trebuie combătut în toate formele sale.

Colega noastră a făcut o eroare de judecată și a acționat într-o manieră neinspirată și inadecvată poziției de consilier local pe care o deține. Rolul ei, ca membru al Consiliului Local Timișoara, nu este să încerce să se substituie instituțiilor executive ale statului. Există organe competente pentru a urmări și a sancționa încălcarea regulilor. Trebuie să apelăm la acestea ori de câte ori aflăm de o nerespectare a prevederilor legale și să avem încredere că ele vor acționa potrivit legii.

Întrucât modul în care colega noastră a înțeles să acționeze nu reflectă voința noastră, ca organizație, și nici valorile pe care USR le promovează, s-a hotărât suspendarea Anei Munteanu din calitatea de membru al partidului pentru un an de zile începând cu data de 26 martie 2021, cu titlu de sancțiune.

Îi îndemnăm în continuare pe toți cetățenii să respecte regulile de distanțare socială, restricțiile de circulație aflate în vigoare din cauza pandemiei și să se vaccineze cât mai curând. Ține de noi toți să trecem cu bine peste aceste momente grele, dar o putem face doar împreună, ca o comunitate”, a transmis USR Timiș într-o postare pe Facebook.