USR îl susține pe Nicușor Dan la prezidențiale

Uniunea Salvați România (USR) a decis, miercuri, în cadrul unei ședințe a Biroului Național, să susțină un candidat independent la alegerile prezidențiale din 2025. Cu doar două voturi împotrivă, conducerea partidului a optat pentru sprijinirea fostului lider USR, Nicușor Dan, considerat singurul reprezentant al valorilor pro-europene cu șanse reale să intre în turul al doilea.

„Nu mai există o cale realistă pentru Lasconi să ajungă în turul doi. Am pus pe primul loc responsabilitatea față de această țară, chiar dacă este o decizie dureroasă pentru partid”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei și vicepreședinte al USR.

Fritz a precizat că l-a informat deja pe Nicușor Dan despre decizia conducerii: „L-am sunat aseară. Nu a fost un apel lung, nu am făcut negocieri. I-am transmis încrederea mea că va continua un parteneriat cu USR când va fi președinte.”

Lasconi, out

Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, afirmat că preşedintele formaţiunii, Elena Lasconi, doreşte să îşi continue candidatura la alegerile prezidenţiale, dar a precizat că partidul nu o mai poate susţine. Fritz a menţionat că ar fi un gest normal ca Elena Lasconi să se retragă din funcţia de preşedinte USR.

Dominic Fritz a declarat că a discutat cu Elena Lasconi și că aceasta a fost prezentă la ședința Biroului Național. El a subliniat că Lasconi ar trebui să își exprime singură poziția, dar a recunoscut că toți din conducerea USR și-ar fi dorit ca decizia privind susținerea unui candidat la prezidențiale să fie luată împreună cu ea.

Din păcate, potrivit lui Fritz, Lasconi pare să își dorească să continue pe un drum separat, iar partidul nu o mai poate susține în această direcție. În acest context, apelul USR se va îndrepta către susținerea lui Nicușor Dan, mai ales că, potrivit lui Fritz, foarte mulți dintre susținătorii formațiunii deja s-au reorientat către acesta. Vicepreședintele USR a adăugat că speră ca și cei care nu sunt fani declarați ai lui Nicușor Dan să înțeleagă importanța acestor alegeri.

Lasconi zice că nu se oprește

Elena Lasconi a transmis că nu intenționează să se retragă din cursa prezidențială și că este mai hotărâtă ca oricând să continue lupta. Ea a afirmat că, în comparație cu anul trecut, determinarea sa este și mai puternică, având în vedere cât de „putred” consideră că este sistemul actual. Lasconi a spus că se așteaptă la noi forme de presiune și a sugerat că ar putea fi vizată inclusiv prin retragerea finanțării pentru campania sa.

Într-o declarație cu tentă critică la adresa colegilor săi din USR, Lasconi a pus sub semnul întrebării susținerea acordată lui Nicușor Dan, întrebând retoric „cât e darul și cine îl dă”.

Ea a subliniat gravitatea contextului geopolitic și criza socială profundă în care se află România, afirmând că oamenii sunt epuizați de nedreptate și de dificultățile traiului de zi cu zi. În acest context, a reiterat că nu are nevoie de bani, ci de oameni curajoși alături de ea.

Va ”lupta cu toată ființa”!

Lasconi a precizat că nu are de gând să renunțe și că va lupta „cu toată ființa” pentru candidatura sa. De asemenea, a reafirmat ideea că este „cel mai independent candidat”, adăugând că, poate, anul trecut mulți nu au crezut acest lucru.

În încheiere, lidera USR și-a exprimat convingerea că ar putea deveni „cel mai bun președinte al României”, argumentând că întreaga sa viață a luptat pentru dreptate și că este pregătită să ducă mai departe această luptă în numele celor care se confruntă cu nedreptăți.

Fără finanțare de la partid, dar cu sprijin din partea donatorilor

USR nu va putea finanţa campania lui Nicuşor Dan.

”Nu putem finanţa campania lui. Vom aborda inclusiv donatori cu care am colaborat în trecut şi îl rugăm să împrumute bani pentru campania lui Nicuşor Dan. Mai urmează acest Comitet Politic care trebuie să valideze această decizie”, a mai explicat Fritz.

El a explicat că s-a ajuns în acest punct deoarece două sondaje realizate de USR au arătat că în finala prezidenţială ar intra candidatul AUR, George Simion şi candidatul independent Victor Ponta, iar Nicuşor Dan s-ar clasa pe locul trei.

Apel către PNL și UDMR: „Nu cădeți în capcana PSD”

Dominic Fritz a lansat și un apel către celelalte partide de dreapta să renunțe la orgolii și să sprijine candidatul cu cele mai mari șanse de a păstra România pe un parcurs pro-european.

„Fac un apel la PNL și UDMR să nu repete greșeala de anul trecut. Crin Antonescu nu are susținerea necesară. Singura opțiune viabilă este Nicușor Dan”, a declarat liderul USR.

”Este un moment dificil pentru noi ca partid şi pentru Lasconi e dificil. Nu putem să punem pe primul loc orgolii personale sau orgolii de partid pentru că suntem într-o situaţie cu o miză istorică. Va rămâne o rană pentru USR această zi şi cu siguranţă decizia ce va urma în Comitetul Politic, această rană poate fi vindecată cu o victorie a forţelor pro-europene în 4 mai şi în 18 mai”, a mai declarat Fritz.