USR a lansat recent acuzații grave la adresa Guvernului Ciucă! Formațiunea susține că cel puțin 77.000 de locuri de muncă s-au pierdut în urma suprataxării contractelor part-time și cere autorităților să renunțe la această măsură.
USR lansează acuzații grave la adresa Guvernului Ciucă! Formațiunea spune că au fost pierdute 77.000 de locuri de muncă
Simultan, deputatul Cristian Seidler susține că liberalii și social-democrații nu înțeleg cum funcționează economia, deoarece „coaliția de guvernare a decis că o măsură care să împingă zeci de mii dintre cei mai săraci români în afara pieței oficiale a muncii este ceea ce trebuie să facă”.
„PNL și PSD nu înțeleg și nu le pasă cum funcționează economia. În plină criză a prețurilor, coaliția de guvernare a decis că o măsură care să împingă zeci de mii dintre cei mai săraci români în afara pieței oficiale a muncii este ceea ce trebuie să facă, scopul fiind doar creșterea veniturilor la bugetul de stat. Nimic altceva nu îi interesează”, susține deputatul Cristian Seidler.
De asemenea, USR a transmis într-un comunicat că solicită Guvernului Ciucă să renunțe la „măsura aberantă de suprataxare a contractelor part-time”, ale cărei efecte negative deja se văd în economie: în perioada 1 iulie – 1 septembrie 2022, s-au pierdut cel puțin 77.000 de locuri de muncă ale unora dintre cei mai prost plătiți oameni din România.
„USR consideră că această nouă modificare nocivă a Codului Fiscal, prin care dacă muncești două sau patru ore trebuie să plătești taxe cât pentru un contract de muncă întreg, nu a făcut decât să arate, o dată în plus, că PNL și PSD nu înțeleg și nu le pasă cum funcționează economia”, a transmis USR.
USR susține că PSD și PNL au omorât o parte a economiei în plină criză
Parlamentarul USR susține că Guvernul Ciucă „nu numai că nu a ținut cont de realitatea economică atunci când a implementat această măsură, dar a făcut-o și în mod netransparent, fără consultări cu părțile afectate”.
„Rezultatul este că PSD și PNL au omorât o parte a economiei în plină criză și a lovit exact în cei care făceau venituri mici, cei care muncesc peste program ca să aibă un ban în plus pentru familiile lor. În trecut, PNL a criticat această măsură atunci când a fost încercată de PSD în epoca Dragnea, prin OG nr. 4/2017, catalogând măsurile Guvernului Tudose de atunci drept <o cârpeală>.
În plus, în februarie 2018, liberalii au criticat suprataxarea contractelor part-time în moțiunea simplă intitulată <Lia Olguța Vasilescu – ministrul minciunii și al injustiției sociale>. Acum, liberalii par să fie surzi la toate problemele care îi apasă pe români, de la facturile la energie și explozia prețurilor la creșterea galopantă a ratelor și perspectiva tot mai sumbră a falimentelor pe bandă rulantă”, a transmis USR.