Candidatul USR, Raul Urdă, a câştigat funcţia de primar al oraşului Întorsura Buzăului. De asemenea, preşedintele USR Covasna spune că este decepţionat de scorul obţinut la Consiliul Judeţean Covasna, locație unde sunt foarte mulți maghiari.
„Felicitări echipei de oameni nebuni care au crezut într-un vis! Cei care au câştigat cu adevărat suntem noi, toţi întorsurenii, cei care de mâine, indiferent de culoarea politică, va trebui sa formăm o mare familie pentru a ‘Îndrepta Întorsura’. Mulţumesc din suflet tuturor!”, a scris Raul Urdă pe Facebook.
Mesajul transmis de președintele USR Covasna
Conform celor spuse de către preşedintele USR Covasna, Dulanyi-Balogh Szilard, formaţiunea pe care o conduce a câştigat şi Primăria comunei Valea Mare. Totuși, este decepţionat de scorul obţinut la Consiliul Local Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna. Trebuie menționat că în Covasna sunt foarte mulți maghiari.
„Spre durerea mea, se pare că nu am reuşit intrarea în Consiliul Local Sfântu Gheorghe şi nici în Consiliul Judeţean Covasna. Mă domină o stare de bucurie şi durere-frustrare. Pentru că ştiu că puteam aduce o contribuţie serioasă la bunul mers al oraşului şi judeţului.
O altă durere este că sunt un om de echipă şi mă doare că munca unei echipe minuscule, de 50 de zile rămâne fără roade în municipiu şi în judeţ şi pentru asta, în calitatea mea de coordonator campanie USR Covasna, îmi cer scuze faţă de colegii mei şi îmi asum întreaga responsabilitate, chit că am dat mai mult de 100% timp de 50 de zile. În schimb, sunt super-fericit că în ciuda faptului că suntem o filială judeţeană care funcţionăm ca şi activitate politică de 1 an şi 9 luni am reuşit să câştigăm două primării: Primăria oraşului Întorsura Buzăului şi Primăria comunei Valea Mare. Este puţin, este mult, nu ştiu, decideţi voi”, a scris șeful USR Covasna pe Facebook.
Care vor fi regulile noii administraţii USR PLUS
Rezultatele exit-poll-urilor arată „un început pentru un alt tip de oameni în politică”, a afirmat copreşedintele USR PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu.
„Cred că e un început. E un început pentru un alt tip de oameni în politică. E un început de construcţie”, a apreciat acesta, vorbind despre rezultatele alegerilor locale 2020.
„Am spus că n-o să mai fie hoţie, am spus că o să fim neînduplecaţi şi cât se poate de clari în legătură cu chestiuni de integritate, de transparenţă. Am spus ‘fără nepotisme’ şi asta vom respecta cu sfinţenie oriunde în ţară şi am spus de asemenea fără învârteli, fără firme de casă, fără învârteli atât de specifice politicii din România”, a arătat el.