Ce face acum conducerea provizorie a USR, inclusiv unul dintre candidații la șefia partidului în persoana primarului Timișoarei, este să repete erorile lui Cătălin Drulă. Astfel, primul lucru de care s-a apucat Dominic Fritz a fost să compromită orice posibilitate de dialog cu PNL și să amplifice, în acest fel, izolarea în care se află partidul din care face parte.
Întrebat fiind dacă l-ar susține pe Nicolae Ciucă la prezidențiale, Dominic Fritz a negat categoric o astfel de posibilitate. Un mesaj aparent în linia USR, dar care, în realitate, este o imensă eroare strategică. Și asta deoarece următoarea întrebare care se naște este: pe cine va susține USR în turul doi al alegerilor prezidențiale, în condițiile în care avem acum două mari opțiuni – fie PSD, fie PNL?
USR repetă drumul către disoluție al PNȚCD
Este greu de crezut că Dominic Fritz nu este conștient de faptul că bătălia pentru prezidențiale se va da între exponenții celor mai mari partide de dreapta și de stânga. Alegând să nu-l susțină pe cel de dreapta, primarul Timișoarei transmite mesajul că îl susține (fie și implicit) pe candidatul PSD la prezidențiale.
Prin această poziție, care urmărește mai curând o ranchiună personală a lui Dominic Fritz sau cel mult un calcul politic local al Primarului Timișoarei, USR se îndreaptă, în mod inevitabil, către o confuzie identitară, sinonimă cu dispariția sa de pe scena politică.
Deloc întâmplător, mai mulți lideri ai USR au început să compare soarta partidului cu cea a PNȚCD, care, într-o perioadă dificilă, a avut în fruntea sa, la fel, un primar al Timișoarei. Ca și Gheorghe Ciuhandu la vremea sa, Dominic Fritz pare să demonstreze zilele acestea că nu este conștient de pericolul în care se află formațiunea din care face parte.