USR a demarat procedurile pentru sesizarea Comisiei de la Veneția în ceea ce privește comasarea alegerilor din România. În opinia formațiunii, demersul este „o aberație” și lansează acuzați la adresa PNL.
USR vrea să sesizeze Comisia de la Veneția privind comasarea alegerilor
Uniunea Salvați România (USR) a solicitat președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să sesizeze Comisia de la Veneția pentru a obține o opinie cu privire la comasarea alegerilor europarlamentare și locale din România.
USR consideră această propunere „total aberantă” și acuză PNL că încearcă să obțină un scor electoral mai bun prin această manevră.
Potrivit comunicatului transmis de USR, comasarea alegerilor europarlamentare și locale în aceeași perioadă ar duce la un haos în administrația locală, cu o suprapunere de putere, având primari aleși și primari în funcție timp de cinci luni, până la expirarea mandatelor actuale.
„Practic, timp de cinci luni, am avea câte doi primari în localităţile din România: unul ales şi unul încă în funcţie, până la expirarea actualului mandat pe 27 octombrie”, precizează un comunicat de presă transmis marți de formațiunea politică.
Formațiunea politică atrage atenția că această variantă ar restrânge drepturile alegătorilor și ar implica desfășurarea a două campanii electorale distincte, cu teme diferite, în același timp.
Nu se schimbă regulile în timpul jocului
USR susține că această inițiativă privind comasarea alegerilor ar reprezenta o schimbare de reguli în timpul jocului. Președintele USR, Cătălin Drulă, consideră că această inițiativă arată lipsa de respect față de democrație și-l acuză pe Nicolae Ciucă de implicare în acest demers.
„E o chestiune de bun-simţ şi responsabilitate de a nu schimba regulile în timpul jocului. Noi suntem la cinci luni de alegeri, cum să pui alegerile pentru primari care sunt în toamnă, că atunci se termină mandatele, la un loc cu europarlamentarele?! E o aberaţie!
Este o mare pată pe haina de general a lui Nicolae Ciucă faptul că se pretează la aşa ceva şi un gest care arată că nu îi place democraţia! Şi, dacă generalul pensionar special mai are nevoie de o clarificare de la Comisia de la Veneţia, noi am făcut şi acest demers”, argumentează preşedintele USR, Cătălin Drulă, citat de comunicatul de presă.
Deputatul Iulian Bulai, președintele grupului ALDE de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, acuză PNL și PSD de manipulare și încălcarea statului de drept, solicitând, de asemenea, intervenția Comisiei de la Veneția pentru a opri acest „circ penibil”.
„PNL-PSD joacă alba-neagra cu democraţia din România, cu unicul scop de a-şi aranja apele electoral, pe deasupra cetăţenilor. Şi există riscul să continue acest dispreţ la adresa statului de drept şi a oamenilor până în ziua alegerilor. I-am solicitat – din nou – preşedintelui APCE să sesizeze Comisia de la Veneţia ca să oprim acest circ penibil pe votul românilor, dacă respectul pentru Constituţie e, altfel, opţional pentru această majoritate contra naturii”, a afirmat Bulai.