Dezvoltare este cuvântul de ordine pentru compania românească UTILBEN, unul dintre liderii industriei naționale de utilaje agricole și de construcții. Soții Ruben și Oana Marian au inaugurat un sediu în județul Iași, pentru a fi mai aproape de clienții din Moldova și pentru a contribui activ la dezvoltarea mediului antreprenorial din zonă.
„Evoluția companiei UTILBEN nu se oprește la Iași. Ne dorim să acoperim toată țara, așa că vrem să deschidem un sediu în Craiova, apoi, în Brașov, iar, pe viitor, în zona Timișoarei. Aceasta este strategia noastră pentru viitorul apropiat, însă luăm lucrurile pas cu pas, pentru că avem nevoie și de stabilitate. Este o perioadă în care facem investiții, dar trebuie să și culegem roadele, să dezvoltăm sistemul, să creăm stabilitate și predictibilitate în cadrul organizației.
Creșterea este grea, e provocatoare. Chiar și pentru oameni, managementul schimbării este dificil de gestionat. Compania UTILBEN este într-o continuă dinamică. Iar asta, de foarte mult timp. Ritmul nostru de creștere este undeva la 50% pe an, în ultimii 10 ani. Cu toate astea, suntem atenți și la oameni, la nevoile lor, și vrem să facem asta împreună, într-un mod care să ne confere sustenabilitate”, a declarat Ruben Marian.
Participanții la inaugurarea sediului din Iași au avut ocazia să viziteze, în premieră, noul atelier de service pentru utilaje agricole și de construcții, centrul de vânzări de piese și atașamente și o zonă expozițională exterioară, care se întinde pe 2.500 de metri pătrați. Gama de produse prezentate include excavatoare, buldoexcavatoare, miniexcavatoare, motostivuitoare, nacele, tractoare, precum și atașamente.
Antreprenori, constructori, fermieri și pasionați ai utilajelor au fost invitați să descopere cele mai noi echipamente în domeniu, menite să le dezvolte afacerea. Participanții la eveniment au avut ocazia să cunoască potențiali parteneri din domeniul lor de activitate, să beneficieze de consultanță de specialitate din partea experților UTILBEN și să testeze utilajele expuse.
„La Iași, practic am lansat un start-up. Este o regiune nouă pentru noi, pe care vrem să o dezvoltăm, așa că avem mare nevoie de oameni buni, care să se alăture echipei. Căutăm profesioniști în vânzări, precum și pe partea tehnică, pentru service și diagnoză.
Moldova este o zonă care cunoaște o evoluție accelerată și, cu siguranță, vom investi în capitalul uman, întrucât oamenii sunt cei care transformă ideile în realitate. UTILBEN este o companie serioasă, beneficiem de o reputație bună, avem un mediu sănătos de creștere și de dezvoltare a oamenilor, așa că sunt sigur că vom face treabă bună și în Moldova”, a completat Ruben.
Sediul UTILBEN din Iași este al treilea deschis de compania românească în decurs de mai puțin de un an, după cele din județul Cluj și București. Este un indicator clar al evoluției rapide și dezvoltării sustenabile. Compania UTILBEN a fost fondată în anul 2006, de către soții Ruben și Oana Marian, și are peste 110 angajați. Oferta de utilaje și atașamente agricole și de construcții cuprinde peste 30.000 de produse, regăsite pe site-ul www.utilben.ro.
Noul sediu UTILBEN se află pe strada Transagropolis, numărul 4, în localitatea Lețcani din județul Iași.
Articol publicat la inițiativa Utilben.