La începutul anului, compania americană Bechtel şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) se „certau” din pricina datoriilor pe care partea română le-a acumulat, adica peste 130 de milioane de euro. Acum, utilităţile reprezintă noua piedică pusă în calea Autostrăzii Transilvania pe care americanii s-au angajat să o construiască.
Potrivit Mediafax, Bechtel a anunţat în cursul zilei de miercuri că ucrările la tronsonul Câmpia Turzii – Gilău al autostrăzii Braşov-Borş ar putea înregistra întârzieri în 2009, pentru că CNADNR a relocat doar 19 utilităţi dintr-un total de 38 care trebuiau mutate până la sfârşitul lunii aprilie.
„La începutul lunii mai, 19 utilităţi (magistrale de apă, electricitate şi gaze naturale care traversează aliniamentul autostrăzii) erau încă nesoluţionate, cu potenţial de întârziere a lucrărilor în 2009. Pentru a veni în sprijinul CNADNR şi a minimiza impactul întârzierilor existente, antreprenorul ajută activ la relocarea a 9 utilităţi, două dintre acestea fiind deja soluţionate”, se arată într-un comunicat al companiei Bechtel.
Pe de altă parte, compania românească, precizează, prin vocea directorul general Dorina Tiron, că Bechtel „se panichează” din cauza relocării utilităţilor, dar are teren liber pentru lucrări.
„Ei (reprezentanţii companiei Bechtel -n.r.) se panichează cu mutarea utilităţilor. Şi celălalte utilităţi vor fi mutate. Relocări se fac, dar nu sunt lucruri simple. Bechtel are front de lucru, eu aşa ştiu. Ei şi-au luat angajamentul că vor participa cot la cot cu noi la relocarea utilităţilor, dar (…) aruncă vina pe noi. Bine că nu au zis că nu au fost plătiţi”, a spus Tiron.
SURSA: Mediafax