si preturile materialor de constructii se vor majora din aceasta primavara. Cu toate astea, producatorii evita sa anticipeze cuantumul viitoarelor scumpiri. Ei sustin doar ca modificarile nu vor fi semnificative, cel putin pentru moment.„Aceasta majorare a preturilor depinde de ponderile pe care energia electrica si gazele le au in costul total de productie. Spre exemplu, la productia armaturilor, a cimentului si a betonului ponderea este mai mare, spre deosebire de produsele din lemn, unde cuantumul este mai redus“, explica Liviu Daschievici, specialist in domeniul constructiilor.Oricum, persoanele care aveau in plan sa inceapa in primavara constructia unei case vor fi nevoiti sa-si refaca calculele, intr-o oarecare masura.Conform calendarului convenit cu FMI, pretul la gazele naturale va creste, la 1 aprilie 2005, la 95 de dolari/mia de metri cubi si va fi majorat, ulterior, in alte doua etape, respectiv la 105 dolari/mia de metri cubi, la 1 iulie 2005, si la 110 dolari/mia de metri cubi, la 1 octombrie 2005. Noile tarife reprezinta o crestere totala de 20-25% fata de nivelul inregistrat in prezent.Totodata, Executivul va majora si tariful la electricitate, cu un procent cuprins intre 2,5% si 5%. Incepand cu 1 iulie 2005, energia electrica si gazele naturale vor intra, de asemenea, in regim de accizare.Aceste scumpiri se vor reflecta in procesul de productie a diverselor materiale de constructii. Astfel, cimentul, fier-betonul, tamplaria din PVC, geamul termopan, chiar si cheresteaua vor cunoaste cresteri de pret de aproximativ 8-10%, conform specialistilor in domeniu.„S-ar putea ca pretul tamplariei din PVC cu geam termoizolator sa creasca cu 10-12%, din cauza lantului de scumpiri succesive a energiei si gazelor, care se anunta in urmatoarea perioada“, a anuntat Marin Crutescu, presedintele Asociatiei Nationale a Producatorilor de Ferestre din Romania.Preturile tamplariei de calitate variaza, in prezent, intre 110 si 180 de euro pe metru patrat.De asemenea, si costurile de achizitie pentru sistemele metalice destinate constructiilor civile si industriale vor inregistra o curba ascendenta.„Nu pot preciza procentul de crestere al preturilor, intrucat costurile utilitatilor reflectate in costul de productie sunt diferite de la o gama de produse la alta“, spune Andrei Sulyok, directorul general al Lindab Romania.Nici preturile la caramizi, betoane si materiale lemnoase nu vor ramane neschimbate, cresterile fiind estimate la 6 -10%.Adrian Mircioiu, directorul general al companiei Andami, specializata in productia, comercializarea si distributia materialelor de constructii, apreciaza ca majorarea tarifelor la utilitati va avea si un impact psihologic, fapt care ar putea contribui la cresterea unor tarife si acolo unde nu este cazul.Si costurile de productie in domeniul cimentului vor fi influentate, daca luam in calcul ca pretul utilitatilor are o pondere de 30% din costul total de productie. „Probabil ca la inceput ne vom adapta si nu vom mari preturile, dar, in timp, vom fi nevoiti sa scumpim si noi costurile de achizitie“, a declarat Mihai Rohan, directorul general al companiei Carpatcement, subsidiara in Romania a producatorului german HeidelbergCement. El s-a abtinut insa sa precizeze cuantumul majorarilor.Pentru ca materialele de constructii vor fi mai scumpe si antreprenorii vor adauga ceva la pretul pe metru patrat construit. Ei nu doresc, insa, sa faca previziuni cu privire la posibila crestere a costurilor pe metru patrat. Liviu Daschievici estimeaza totusi ca scumpirea materialelor ar putea determina o crestere de 5 pana la maximum 10% a metrului patrat construit.O alta cauza care ar putea influenta, in perioada urmatoare, pretul pe metru patrat este posibila majorare a salariilor din domeniu. „Antreprenorii vor fi nevoiti sa mareasca veniturile muncitorilor, in caz contrar, migrarea fortei de munca spre alte tari se va accentua. De altfel, o crestere a salariilor este necesara, intrucat activitatea in constructii este grea, cu riscuri si nu este remunerata ca atare“, a explicat Daschievici. El a precizat ca ponderea salariilor in totalul cheltuielilor este, in prezent, de 30%.Conform unui studiu efectuat de Institutul National de Statistica, o data cu iesirea din iarna, volumul productiei in constructii va creste, ca si stocul de contracte si comenzi, care se va situa pe acelasi trend pozitiv.
Consumurile de materiale pe metru patrat
• Caramida 0,4 mc/metru patrat
• Beton 0,20-0,25 mc/metru patrat
• Armatura 20-25 kg/metru patrat
Calculele au fost realizate pentru o casa din zidarie portanta cu samburi si plansee din beton armat.Astfel, pentru o casa de 100 de metri patrati sunt necesari 40 mc de caramizi, 20-25 mc de betoane si 2.500 de kilograme de armatura.Consumurile principalelor materiale de constructii sunt calculate pe metru patrat.
Preturile medii practicate in prezent pe piata la principalele materiale sunt:
Beton: aproximativ doua milioane de lei pe metru cub
Fier beton: circa 22.000 de lei per kilogram
Caramida porotherm: in jur de 2,5-2,7 milioane de lei pe metru cub.