Suma cheltuită pe cardurile Visa de debit, credit și prepaid în toate cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene în trimestrul trei din 2010 a fost de 242 miliarde euro, față de 202 miliarde euro în aceeași perioadă din 2009, conform raportului Visa privind Tendințele de Consum din Europa, realizat în colaborare cu Markit, o companie specializată în analize de business și indicatori economici.
Valoarea medie a tranzacțiilor pe teritoriul UE a înregistrat o ușoară scădere, ajungând la 50,8 euro, de la 51 euro acum un an. În T3 2007, valoarea medie a tranzacției era de 54,8 euro. Se observă astfel o tendință generală de scădere a valorii medii a unei tranzacții pe card, în concordanță cu o tot mai clară preferință a consumatorilor și a comercianților spre tranzacții cu cardul cu valori mai scăzute.
Phil Symes, director financiar al Visa Europe, a declarat că „economiile cu cele mai mari dificultăți din zona Euro, în special Grecia și Irlanda, au înregistrat unele dintre cele mai mari scăderi ale ratei cheltuielilor”. Situația este mult mai bună în unele economii europene mari, printre care Franța, Marea Britanie, dar și în Europa de Est, unde s-a înregistrat o creștere relativ solidă. „Preconizăm că nivelurile generale ale cheltuielilor le vor depăși pe cele înregistrate în 2009, dar consumatorii europeni dau dovadă de precauție pe măsură ce întregul continent se îndreaptă ușor spre revenire”, continuă acesta.
Raportul, care se bazează pe analiza tranzacțiilor efectuate cu cele 227 de milioane de carduri Visa de debit, credit și prepaid, aflate în prezent în circulație, a identificat o corelare puternică între datele Visa și cifrele Comisiei Europene privind încrederea consumatorilor. De asemenea, a relevat o revenire ușoară a ratei cheltuielilor la nivel de gospodării.
Pentru începutul anului 2011 se estimează o rată moderată de creștere, datorită efectului combinat al creșterii șomajului cu cel al măsurilor de austeritate guvernamentale aplicate pe întregul continent.