Consumatorii apelează din ce în ce mai mult la utilizarea calculatorului personal, a telefonului sau a tabletei când doresc să găsească cadouri, să verifice recomandările altor utilizatori, să compare preţuri, să acceseze cupoane de reduceri online şi nu în ultimul rând, să plătească pentru bunurile achiziţionate, arată studiul anual “Consumatorii şi Convergenţa” derulat de KPMG la nivel internaţional, aflat deja la a 5-a ediţie. Astfel, 73% dintre respondenţii din România au declarat că petrec până la 2 ore pe zi online pentru a efectua cumpărături sau a se informa despre diferite produse şi servicii iar 5% dintre utilizatori preferă să folosească în acest scop echipamente mobile.

De asemenea, jumătate dintre respondenţii la nivel global declarau că nu se simt deloc confortabil să acceseze servicii bancare de pe mobil, dar astăzi, această situaţie s-a schimbat complet, 66 % arătându-se dispuşi să-şi foloseasca telefonul mobil pe post de portofel electronic. În România, 15% dintre respondenţi au declarat că acceseaza aceste servicii şi de pe telefoane inteligente şi 3% de pe tabletă. Urmărirea emisiunilor de televiziune a înregistrat de asemenea o schimbare la nivel global în favoarea noilor tehnologii, 51 de procente dintre respondenţi preferând astăzi să vizioneze conţinut TV şi filme online pe calculator (procent valabil şi pentru respondenţii din România)  şi 24 de procente pe telefonul mobil (doar 13% în România).

Deşi consumatorii sunt încântaţi de adopţia noilor tehnologii ei se declară din ce în ce mai reţinuţi în privinţa plăţii pentru conţinutul şi serviciile online asociate acestora. Fiind crescuţi cu modele de distribuţie “gratuite”, 73 de procente dintre respondenţi declară că nu sunt dispuşi să plătească pentru accesul la conţinut online, în creştere faţă de 57 procente în studiul de anul trecut.

Studiul KPMG arată că în acest sezon de iarnă, peste două treimi dintre respondenţi la nivel global ar permite localizarea şi monitorizarea activităţii lor atunci când sunt online sau îşi utilizează echipamentele mobile, cu condiţia de a primi o ofertă specială în schimb, iar acest procent se ridică la peste 75 procente pentru utilizatorii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 ani.  

Pentru furnizorii de servicii de telecomunicaţii mobile şi Internet mesajul continuă să fie foarte clar: factorii determinanţi la nivel global în alegerea sau schimbarea furnizorului continuă să fie preţul (77 de procente) şi calitatea serviciilor de asistenţă clienţi (78 de procente) în comparaţie cu selecţia de terminale (54 de procente) şi conţinutul şi serviciile exclusive (49 de procente).