Dacia a atins un prag impresionant privind producţia de motoare TCe la uzina de la Mioveni. Acestea au ajuns în întreaga lume şi echipează autoturisme Dacia, Renault şi Nissan. Aproximativ 90% din activitatea de inginerie mecanică necesară pentru aceste motoare a fost realizată în România.
În 2012, la Uzina Mecanica și Șasiuri Dacia de la Mioveni intra în fabricație prima generație de motoare TCe 90, iar la finalul anului trecut, cea de-a doua generație, TCe 100. De pe linia departamentului Asamblare motoare a uzinei a ieșit motorul cu numărul 2.000.000, un motor TCe 100, pe benzină, cu o capacitate cilindrică de 1l, putere de 100 CP și cuplu de 160 Nm. Acesta a fost livrat Uzinei Vehicule Dacia pentru a echipa un model Duster.
“2 milioane de vehicule din lume sunt echipate cu motoare produse în România, la Mioveni. Fie că vorbim de modele din gama Dacia, Renault sau Nissan. Alocarea acestui proiect major Uzinei Mecanica și Șasiuri Dacia, producția motoarelor TCe, demonstrează competențele și profesionalismul echipelor noastre. Ţin să mulţumesc tuturor pentru contribuţia la această cifră rotundă şi pentru rezultatele obţinute”, a declarat Mihai Alexa, director al Uzinei Mecanica și Șasiuri Dacia.
În prezent, 80% din producţia motoarelor TCe merge la export (TCe 90 și TCe 100). Este vorba de clienţi care au ales aceste motoare pentru modele din gamele Dacia – Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway, Duster, Renault – Clio IV, Clio V, Twingo sau Nissan – Micra.
Introducerea în fabricaţie a generațiilor de motoare TCe s-a realizat în strânsă legatură cu activitatea de inginerie, derulată prin Renault Technologie Roumanie. Astfel, proiectul a presupus asocierea unor perimetre diverse de activităţi (turnătoria aluminiu, uzinajul carterelor cilindri şi asamblarea motorului). Aproximativ 90% din activitatea de inginerie mecanică a fost realizată în România.
Uzina Mecanica și Șasiuri Dacia este cea mai complexă uzină a Groupe Renault, la nivel mondial, în ceea ce priveşte procesele şi activităţile şi înglobează o diversitate de tehnologii de fabricaţie. În cele patru departamente ale uzinei sunt produse piesele brute din aluminiu, se asamblează motoarele şi cutiile de viteze, se montează punţile faţă şi spate, osiile şi cadrele GMP (grup moto propulsor) pentru vehiculele din gama Dacia, Renault şi Nissan, asamblate la Mioveni şi în alte uzine din lume. Uzina folosește sistemul de producţie comun uzinelor din cadrul Alianţei Renault Nissan Mitsubishi, Alliance Production Way (APW). În 2018, uzina a produs în total 559.000 motoare (Energy TCe și K7), 432.000 de cutii de viteze şi 747.000 de şasiuri.