Am început anul cu speranţa că economia va reveni în V, dar acum vorbim despre reintrarea în recesiune. Plecând de la un optimism rezervat, am reatins un pesimism omniprezent. De la prognoze de creştere economică semnificativă pentru următorii doi ani, sperăm acum, ca anul viitor să nu aducă o scădere semnificativă.
Am început anul deţinând o soluţie pentru criza economică: oferirea de bani ieftini băncilor, care vor determina un efect de antrenare pentru întreaga economie şi care, prin creştere economică, vor compensa gurile evidente din bilanţul statelor şi al băncilor. Însă, soluţia s-a năruit de-a binelea pe parcursul anului. Banii, oricât de mulţi ar fi, nu tranzitează decât câteva circuite interbancare, iar economia reală nu beneficiază decât, în cea mai bună ipostază, de un tratament mai blând în relaţia de creditare. Nu în ultimul rând, pieţele bursiere sperau să continue trendul de recuperare început în primăvara lui 2009. Iar dacă prima parte a anului confirmă scenariul pozitiv, a doua parte, a adus scăderi şi o volatilitate care nu doar că au şters câştigurile ultimelor luni, dar au creat şi o stare de tensiune pentru investitori, mulţi renunţând în a mai lua poziţii în piaţă.
Evident vorbim despre 2011, ca despre un an care nu a generat satisfacâţii în plan economic. Însă, cred că avem tendinţa să îl catalogm prea repede ca pe un an nesatisfăctor, prost sau dezamăgitor. Ar trebui să recunoaştem şi un mare merit al acestui an. Este vorba de livrarea unui realism fără de care nu aveam nicio şansă să găsim cu adevărat soluţii. Am aflat, sub presiunea pieţelor de capital, că oferirea de bani ieftini şi de promisiuni pentru acţiune economică în viitor, nu sunt soluţii. 2011 are marele merit să ne fi relevat, în mod indubitabil, că soluţiile la criză sunt revenirea la competivitate economică şi la o ndatorare sustenabilă. Aflată în pragul unui colaps global, elita politică din tările dezvoltate, pare, în sfârşit, să conştientizeze că oferirea aceluiaş drog – îndatorare ieftină şi promisiuni de viaţă bună – nu mai funcţionează. Pare să fi sosit momentul unui adevăr dureros, dar care nu mai poate fi ascuns: e nevoie de sacrificii, e nevoie de schimbarea modului în care lumea dezvoltată funcţionează. Ultimele luni, cu o sumedenie de programe de austeritate aprobate în parlamentele europene, au consacrat acest mod de acţiune.
Pare acum, că 2012 va fi, pentru spaţiul economic european în care evoluează şi România, începutul unei curse de durată, în care vom încerca să recâştigăm substanţa economică – va trebui să echilibrăm bilanţul indivizilor, companiilor şi ale statelor. Nu vom putea să facem acest lucru fără a recâştiga competitivitatea economică pe care am pierdut-o în anii în care curentul consumatorist a dezvoltat comportamente economice adeseori aberante. Să vedem astfel, în anul pe care tocmai îl “arhivam”, nu doar unul pe care nu îl regretam, ci unul care ne-a oferit şansa de a ne vedea slăbiciunile şi a întrezări soluţiile problemelor noastre economice.
