Cu câteva ore înainte de a anunța recunoașterea republicilor separatiste Donețk și Lugansk, cu siguranță că Vladimir Putin a aflat despre noua grevă a foamei a lui Mihail Saakașvili, un fost președinte al Georgiei acuzat de abuz de putere și reținut când s-a întors în țara sa în luna octombrie a anului trecut. Iar ironia situației este că, înainte ca actualul președinte Volodimir Zelenski și predecesorul său, Petro Poroșenko, să provoace Moscova, Saakașvili era politicianul care în fosta Uniune Sovietică îndrăznise cel mai mult să meargă împotriva Kremlinului.
Proamerican și entuziasmat de promisiunea de aderare la NATO făcută cu luni în urmă la Summit-ul de la București, președintele georgian de la acea vreme a reacționat în vara lui 2008 la atacurile separatiștilor și a ordonat redobândirea controlului asupra republicilor secesioniste Abhazia și Osetia din Sud. Rezultatul acelui război din luna august a fost intervenția Rusiei, înfrângerea georgiană și recunoașterea ulterioară de către Moscova a independenței abhaze și osete, transmite Diario de Noticias.
De atunci, sfâșiată între luptele politice interne, Georgia a ieșit din prim-planul actualităţii și nu și-a mai redobândit niciodată integritatea teritorială. Și Saakașvili, care continuă să disoună de mult sprijin în interiorul și în afara țării, a devenit o personalitate imprevizibilă, dobândind cetăţenia ucraineană și apoi fiind numit guvernator al Odesei, de undea plecat pe ușa din spate. Ar fi riscant, însă, să-și încheie cariera politică într-un spațiu post-sovietic plin de incertitudini.
Un pariu pentru a-și atinge obiectivul
Dar, ceea ce Vladimir Putin a făcut acum în Ucraina – și făcuse deja în urmă cu 14 ani în Georgia, când era temporar prim-ministru, dar dădea dispoziţii mai mult decât președintele Dmitri Medvedev – este un pariu puternic pentru a-și atinge obiectivul evident de a pune Moscova în fața republicilor care au părăsit Uniunea Sovietică, cu excepția notabilă a țărilor baltice, membre ale UE și ale NATO din 2004.
Da, obiectivul este de a reconstrui un fel de tutelă asupra fostului spațiu sovietic, care în realitate era, de asemenea, în mare măsură moștenitorul imperiului țarist. Și această recunoaștere a regiunilor Donețk și Lugansk trebuie înțeleasă drept doar un pas. Putin nu vrea să adauge Rusiei o serie de confetti numite Transnistria (în Moldova și pe care nici nu le-a creat), Abhazia sau Donețk populate de ruși sau filo-ruși. Aceste teritorii servesc doar la paralizarea oricărei încercări a țărilor din care fac parte de a încerca să iasă din sfera de influență a Moscovei. Cea mai bună dovadă în acest sens este că Putin nu a cedat niciodată apelurilor ultranaționaliștilor de a anexa extremul nord al Kazahstanului, unde sunt milioane de ruși. Ideea lui este să aibă întregul Kazahstan drept un aliat sigur, chiar dacă tolerând o anumită deschidere către alte puteri în scopuri de investiții. Și același lucru este valabil și pentru Ucraina. Dacă va putea, Putin va încerca să o aibă din nou în totalitate la mila sa. Anexarea Crimeei în 2014 a fost un prim şi mare avertisment.
Riscul unui răspuns militar
Având în vedere acțiunile pregătite milimetric de către Putin, inclusiv probabila trimitere de trupe în regiunea Donbas, va exista acum riscul unui răspuns militar disperat din partea Ucrainei. Din partea NATO, probabil vor veni noi sancțiuni împotriva Rusiei și solidaritatea cu Kievul ce ar putea include livrarea de mai multe arme, dar chiar și aceasta este departe de a fi unanim. Diplomația chiar trebuie să-și joace rolul.
Există multe dezavantaje pentru Rusia într-o dispută deschisă cu NATO și doar în termeni nucleari este echilibrată astăzi puterea militară. Dar Moscova dispune de o hotărâre care nu există în Occident. Acesta are mai mult de câștigat decât aliații americani și europeni. Putin, care consideră destrămarea Uniunii Sovietice în 1991 cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX, este hotărât să recupereze vechea Rusie Kieveană, primul stat medieval rusesc, la fel cum nu renunță la controlul Georgiei, care este patria lui Iosif Stalin. Riscă prea mult pentru asta? Riscă, deoarece încurajează în mare parte a populațiilor republicilor râvnite aversiunea faţă de Moscova și întoarce lumea împotriva Rusiei. Dar când se gândește la Saakașvili, probabil că se simte întărit.