Va apărea un nou vaccin împotriva coronvirusului. Va fi mai ușor de transportat
Mai precis, compania americană Moderna a declarat luni că a început studiile clinice pentru un nou vaccin împotriva coronavirusului. Potrivit companiei, acest vaccin va putea fi depozitat și transportat în frigidere în loc de congelatoare. Moderna a mai precizat că noul vaccin ar putea fi mult mai ușor de distribuit în țările în curs de dezvoltare, informează Reuters.
Momentan studiul se află într-o stare incipientă și va evalua siguranța și gradul de imunitate oferit de vaccinul numit mRNA-1283. Moderna mai spune că acesta va fi administrat unor adulți sănătoși, atât într-o doză cât și în două doze, la un interval de 28 de zile.
Potrivit companiei americane, noul vaccin ar putea fi folosit ca rapel pentru noile tulpini apărute, considerate mult mai contagioase.
O nouă tranșă de vaccinuri Moderna a ajuns vineri în România
La finalul săptămânii trecute, România a primit o nouă tranșă de vaccinuri produse de către compania americană Moderna. Așadar, 106.800 doze de vaccin Moderna au ajuns, în 12 martie, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul a fost asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin au fost aduse în Bucureşti pe cale terestră.
Dozele au fost depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:
Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 32.600 doze;
Centrul Regional de Depozitare Braşov: 5.600 doze;
Centrul Regional de Depozitare Cluj: 11.200 doze;
Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 15.400 doze;
Centrul Regional de Depozitare Craiova: 2.800 doze;
Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 18.200 doze;
Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 21.000 doze.