Guvernul condus de Florin Cîţu îşi pune toate speranţele în succesul campaniei de vaccinare din România şi în atingerea unor ţinte ambiţioase: 6 milioane de români vaccinaţi la începutul verii şi peste 10 milioane în luna septembrie.

„În medicină, lucrurile nu sunt neapărat ca în matematică”

Ce crede însă Valeriu Gheorghiţă, medic militar şi coordonator al campaniei naţionale de vaccinare, despre aceste ţinte? La modul teoretic, ţintele de vaccinare pe care le au în vedere autorităţile vor putea fi atinse, însă totul depinde foarte mult de dorinţa oamenilor de a se vaccina.

„În medicină, lucrurile nu sunt neapărat ca în matematică. Noi organizăm şi creăm toată infrastructura necesară”, a precizat Valeriu Gheorghiţă luni pentru Antena 3.

Preşedintele CNCAV a explicat că rolul autorităţilor este să facă tot posibilul ca oamenii să aibă unde se vaccina, dacă îşi doresc acest lucru.

„Din punct de vedere teoretic, putem să asigurăm acest obiectiv, dar vorbim şi de adresabilitatea persoanelor şi de disponibilitatea persoanelor de a se vaccina”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă, potrivit news.ro.

Este posibil ca din septembrie să se renunţe la prioritizare şi să existe astfel un acces mai uşor la vaccin

Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai precizat că, în toamnă, ”ar trebui ca numărul de doze să fie suficient şi să nu se mai impună o prioritizare”.

„Desigur că este important să facilităm accesul celor mai vulnerabili la vaccinare.

Cred că până la acel moment vom reuşi să vaccinăm mare parte a persoanelor adulte, care îşi doresc, aşa că din septembrie ar trebui să avem suficiente locuri şi doze cât să nu mai fie nevoie de această prioritizare şi să existe un acces mult mai uşor la procesul de vaccinare”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Ce se întâmplă cu vaccinarea copiilor?

Medicul a oferit detalii şi despre imunizarea copiilor pe segmentul de vârstă 12-15 ani.

„Primul pas important este să se obţină autorizarea pentru administrarea vaccinului la segmentul de vârstă 12-15 ani. Singurul vaccin care este în măsură să asigure această indicaţie, în momentul de faţă, este vaccinul de la compania Pfizer, care a şi depus documentaţia.

În general, timpul de acordare a acestei autorizări este de aproximativ două luni, aşa că estimăm că din al treilea trimestru al acestui an se va obţine această autorizare şi vom putea să includem inclusiv această grupă de vârstă pentru vaccinarea cu Pfizer”, a mai precizat Gheorghiţă.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin