Va candida Dacian Cioloș la prezidențiale anul viitor?

Dacian Cioloș și echipa de la Mișcarea România Împreună vor prezenta în toamnă „oferta politică detaliată”. Până atunci, fostul premier a declarat într-un interviu pentru Ziare.com că nu exclude o candidatură la alegerile prezidențiale din 2019, anunță Digi24.ro.

Reporter: Candidați la prezidențiale?

Dacian Cioloș: Nu știu, nu am luat o decizie. În primul rând, o eventuală decizie va depinde de multe lucruri. Pentru mine, principalul obiectiv e ca, la sfârșitul lui 2019, România să aibă un președinte democrat, care să apere valorile și instituțiile democratice.

Reporter: Așadar, nu înlăturați opțiunea unei candidaturi.

Dacian Cioloș: Nu înlătur deloc. Am lansat o oferta politică, un partid politic și obiectivul e să folosim toate campanile electorale, și alegerile, pentru a ne promova acest program politic și pentru a le arăta românilor că există o alternativă. Noi așa am interpretat participarea slabă la vot la sfârșitul lui 2016, că oferta politică era insuficientă.

Până acum, doar președintele Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor.