Windows XP este unul dintre cele mai populare sisteme de operare printre utilizatorii de PC-uri, foarte puţini fiind aceia care au  adoptat  Vista, însă noul sistem Windows 7, care va fi lansat pe 22 octombrie, ar putea însemna sfârşitul unei ere, scrie PCWorld.

Majoritatea utilizatorilor de calculatoare nu au adoptat Windows Vista atunci când acesta a fost lansat. Windows XP este preferat în continuare de un număr mare de persoane, la opt ani de la lansarea sa.

Conform unui sondaj online efectuat pe PCWorld, principalele motive pentru care Vista nu a prins la utilizatori sunt faptul că aceştia s-au obişnuit cu XP, Vista nu are caracteristici care să merite adoptarea sa, iar cei mai mulţi s-au arătat îngrijoraţi de compatibilitatea driverelor.

La sondaj au participat 8.000 de persoane care folosesc sistemul de operare Windows XP. 62% dintre respondenţi care au încercat Vista  au declarat că au o impresie negativă despre sistem. Majoritatea participanţilor la sondaj au declarat însă că au o părere bună despre Windows 7.

Astfel, 26% dintre respondenţi au spus că au folosit deja Windows 7 şi sunt foarte încântaţi, iar 73% au spus că au o părere bună. De asemenea, 56% dintre cei care au răspuns la sondajul online vor să treacă imediat la noul sistem de operare. Totuşi, 40% dintre respondenţi au afirmat că nu vor să schimbe pentru nimic în lume sistemul de operare XP şi îl vor folosi numai pe acesta.

Microsoft a scos de pe piaţă Windows XP pe 30 iunie 2008 şi nu mai oferă suport pentru acesta din 14 aprilie 2009.

SURSA: PCWorld