Va deveni obligatoriu! Ce se va înfiinţa în fiecare judeţ din România

Dacă un proiect de lege trece de dezbaterea din Parlament, fiecare judeţ din România va trebui să ia măsuri, în termen de 60 de zile, pentru înfiinţarea unor locaţii extrem de importante. Legea vine cu o serie de lămuriri şi completări şi, pentru prima oară, este reglementată şi implicarea ONG-urilor.

Un proiect de lege care va obliga autoritățile locale să înființeze centre speciale pentru animalele fără stăpân intră în dezbatere în Senat. Daca legea va fi adoptată, fiecare judeţ din România va avea un serviciu specializat de gestionare a câinilor, pisicilor și altor animale, cu adăpost de protecție, inclusiv pentru animale cu talie mare. Camera Deputaţilor este camera decizională în acest caz.

Cei care au iniţiat proiectul spun că adăposturile de protecţie pot fi amenajate, în unele cazuri, în locul actualelor centre de exterminare a câinilor fără stăpân, care nu fost adoptați.

“Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti respectiv Consiliile judeţene, au obligaţia de a amenaja şi de a suplimenta din fonduri proprii în funcţie de necesităţi, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 1, adăposturile publice pentru câinii fără stăpân”, se arată în proiectul legislativ.

Noile servicii specializate vor trebui să aibă, în mod obligatoriu, cel puțin un tehnician veterinar angajat permanent pentru evidență și supraveghere, scrie legestart.ro.

Cum vor putea fi eutanasiaţi câinii şi ce noutăţi aduce legea privind ONG-urile

O altă prevedere nouă se referă la câinii ai căror proprietari sunt cunoscuți: “Proprietarul va suporta contravaloarea cheltuielilor de întreţinere a câinelui în cuantumul stabilit prin hotărâre a consiliului local, respectiv hotărâre a consiliului judeţean, după caz.”

“Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, respectiv Preşedintele Consiliului Judeţean, după caz, în termenul stabilit prin această decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat”, mai prevede proiectul de lege.

Legea prevede, pentru prima dată, și modificări privind prezența ONG-urilor la astfel de proceduri: “Reprezentaţii asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor vor participa la acţiunile prevăzute la alin. (1), atât în cadrul adăposturilor publice din cadrul serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, cât şi în cadrul adăposturilor private care sunt în parteneriat cu consiliile locale/ judeţene.”