Pensionarii cu dizabilități grave vor să atace Legea Pensiilor în instanţa de judecată. Sunt pesimiști cu privire la rezolvarea problemelor privind recalcularea pensiilor.
Pensionarii cu dizabilități grave vor să atace Legea Pensiilor în instanţa de judecată
Pensionarii cu dizabilități grave vor să atace Legea Pensiilor în instanţa de judecată. Sunt gata să se adreseze inclusiv Comisiei Europene și Curții Constituționale.
Preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, Daniela Tontsch, a avut o întâlnire oficială cu premierul României, Marcel Ciolacu, privind recalcularea pensiilor. Ea și colegii ei sunt pesimiști că problemele pensionarilor se vor rezolva curând. Totuși, ei nu vor accepta o lege distinctă pentru rezolvarea inechităților.
Potrivit spuselor sale, sunt încălcate Constituția României și convenția ONU. Nu acceptă o lege distinctă. Nu poate fi anulat un drept câștigat pentru a fi înlocuit cu o indemnizație sau cu ceea ce a numit o „pomană”. Persoanele cu dizabilități grave nu sunt „pomanagii”, ci oameni care au respectat deontologia socială, au participat la viața socială, au muncit și s-au străduit. Familiile lor au făcut eforturi supraomenești pentru ca ei să aibă locuri de muncă, să meargă zilnic la muncă și să îndeplinească stadiul de cotizare contributiv prevăzut de lege.
Angajatorul beneficiază de anumite avantaje, când angajează persoane cu dizabilități
Potrivit avocatului Adrian Cuculis, atunci când o persoană cu dizabilitate este angajată, angajatorul beneficiază de anumite avantaje din partea statului român. După ce persoana respectivă se pensionează, se uită că ea a contribuit la dezvoltarea unei companii, fie private, fie de stat. Ele sunt adesea trecute pe un plan secundar.
Din punctul său de vedere, sesizarea Curții Constituționale ar fi ineficientă din cauza termenelor lungi și imprevizibile. Singura variantă corectă și rapidă este intervenția asupra legii, spune el.
Mulți oameni l-au întrebat dacă ar avea șanse de succes prin contestarea unei decizii de pensionare, în special în cazul recalculării pensiei. Răspunsul său a fost negativ deoarece deciziile sunt emise în baza legii actuale, iar problema este una structurală, legată de arhitectura legii. Contestarea în instanță nu ar rezolva situația.
„Vreau să ne uităm puțin pe sens invers. În momentul în care o persoană cu dizabilitate este angajată, inclusiv acel angajator are niște beneficii din partea statului, iar după ce persoana respectivă cu dizabilitate iese la pensie, uită că de fapt ea a susținut activitatea respectivă, a unei companii private sau unei companii de stat ș.a.m.d, în așa fel încât ea să se dezvolte. Şi atunci ei sunt trecuți cumva în planul doi, trei sau poate chiar și pe mai departe.
Treaba se poate rezolva într-o singură manieră, din punctul meu de vedere, orice altă variantă propusă, apropo de Curtea Constituțională, care de termene aproape imposibil de determinat în ani de zile da dreptul, cred că orice altă variantă ar fi exclusă.
Singura variantă corectă, concretă, rapidă, este, bineînțeles, intervenția pe lege. Mulți m-au întrebat domnule, dacă mă apuc și fac o contestație împotriva deciziei de pensionare, cazuri pe care le prezintă și doamna, primesc în fiecare zi decizii de genul acesta de recalculare
Reușesc oare să modific ceva și să fie crescută acea pensie care oricum nu-i foarte mare, dar măcar să fie corectă? Răspunsul este nu. Nu putem să facem nimic din punctul ăsta de vedere, pentru că decizia este emisă în baza legii. Deci avem o problemă din punct de vedere structural cu arhitectura legii. Ori să o contest în instanță nu funcţionează”, a explicat el în cadrul unei intervenții TV pentru Antena 3 CNN.